SUA și Iran, escaladarea tensiunilor. Senator apropiat lui Trump amenință cu un ”răspuns militar copleșitor”

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Un senator apropiat preşedintelui american Donald Trump a afirmat luni că Iranul este responsabil de recentele acte ostile din Orientul Mijlociu şi a preconizat un "răspuns militar copleşitor" în cazul în care se va aduce atingere intereselor SUA.

Lindsey Graham, senator republican, a precizat că a fost informat în acest sens de consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, John Bolton, un adept al folosirii forţei în relaţiile cu Teheranul.

"Este clar că în ultimele săptămâni Iranul a atacat oleoducte şi nave ale altor ţări şi că este la originea afluxului de ameninţări la adresa intereselor americane militare din Irak", a scris el pe Twitter.

 

Graham: „Răspuns militar copleșitor” oferit Iranului de către SUA

 

"Dacă ameninţările iraniene contra persoanelor şi intereselor americane se concretizează, trebuie să aducem un răspuns militar copleşitor", a apreciat Lindsey Graham.

Riadul a acuzat Iranul că se află în spatele unui atac cu drone revendicat de rebelii houthi din Yemen, sprijiniţi de Teheran, contra unui oleoduct saudit.

Atacul a avut loc după o serie de "acte de sabotaj" nerevendicate din Golf care au lovit printre altele petroliere saudite.

Washingtonul nu a atribuit oficial aceste acte Teheranului, dar a acuzat Iranul în repetate rânduri că pregăteşte atacuri, în special prin intermediul aliaţilor săi, în regiuni din Orientul Mijlociu, ca de exemplu în Irak.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel