SUA, noi sancțiuni către Iran. Nucleul dur al UE și-au exprimat regretul ”profund”

Darius Muresan |
Data publicării:

Franţa, Germania, Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) şi-au exprimat regretul ''profund'' faţă de reimpunerea de sancţiuni Iranului de către SUA, potrivit unui comunicat comun difuzat vineri, relatează AFP.

''Scopul nostru este de a-i proteja pe actorii economici europeni care sunt implicaţi în schimburi comerciale legitime cu Iranul'', se arată în comunicatul semnat în special de şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini şi de miniştrii de externe francez Jean-Yves Le Drian, german Heiko Mass şi britanic Jeremy Hunt.

Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA) ''constituie un element important al arhitecturii globale de neproliferare nucleară şi al diplomaţiei multilaterale (...) Este esenţial pentru securitatea Europei, a regiunii şi a întregii lumi", se arată în comunicat.

''În calitatea noastră de semnatari ai JCPOA, ne-am angajat să lucrăm, în special, să păstrăm şi să menţinem circuite financiare operaţionale cu Iranul şi să asigurăm continuarea exporturilor de petrol şi gaz iraniene. Pe aceste subiecte ca şi pe altele, activitatea noastră continuă'' şi aceste eforturi s-au intensificat în ultimele săptămâni ", notează sursa citată.

La şase luni după ce au anunţat că se retrag din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, Statele Unite ale Americii au confirmat vineri că vor restabili luni cele mai draconice sancţiuni împotriva Teheranului vizând petrolul şi băncile, dar există în continuare îndoieli cu privire la această campanie controversată de"presiune maximă" asupra Iranului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel