El a avertizat că orice atac asupra ultimei enclave controlate de rebelii din Siria, în nord-vest, ar reprezenta "o escaladare necugetată" şi a insistat că "avem motive foarte, foarte bune pentru a lansa aceste avertismente", transmite Reuters.
Jeffrey, numit în 17 august consilier special pentru Siria al secretarului de stat american, Mike Pompeo, supervizează negocierile pentru o tranziţie politică la Damasc.
El consideră că orice ofensivă a forţelor ruse şi siriene sau orice utilizare a armelor chimice în Idlib ar declanşa un val uriaş de refugiaţi către sud-estul Turciei sau către zonele din Siria aflate sub controlul armatei turce.
Reprezentantul Washingtonului a mai afirmat că preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, "nu are un viitor la conducere", dar nu este treaba Satelor Unite să îl răstoarne de la putere. Americanii vor rămâne însă în Siria până la înfrângerea definitivă a Statului Islamic, a precizat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News