Stoltenberg: Eșecul clasei politice afgane a dus la tragedia de azi. NATO a luat o decizie dificilă

operatiune_nato_armata_73460200
Secretarul general Jens Stoltenberg comentat, într-o conferință de presă, situația din Afganistan unde talibanii au revenit la putere într-o ofensivă rapidă reușind în decurs de câteva zile să cucerească Kabulul.

Jens Soltenberg spune că încheierea misiunii nu a fost ușoară, iar viteza colapsului politic nu a fost anticipată. Secretarul general al NATO a subliniat decizia grea pe care Alianța a fost nevoită să o ia. Fie se retrag iar talibanii preiau controlul, fie luptă „la infinit” cu aceștia.

„Încheierea misiunii nu a fost ușoară. Am fost puși în fața unei dileme. Fie să plecăm și să riscăm să vedem cum talibanii preiau controlul sau să rămânem și să ducem la infinit lupte cu talibanii”, a precizat Stoltenberg, care a amintit că efectivele au fost scăzute treptat de la peste 100 de mii de soldați la 10 mii iar azi la zero.

Șeful NATO e de părere că tragedia de azi din Afganistan reprezintă și un eșec al clasei politice afgane, în timp ce trupele afgane nu au reușit să securizeze țara.

„S-a ajuns la un colaps politic în Afganistan cu o viteză pe care nu am anticipat-o. Există trupe afgane care nu au reușit să securizeze țara. La nivel politic s-au comis greșeli. Acest eșec al clasei politice afgane a dus la tragedia de azi. 

Trebuie să avem în vedere angajamentele NATO din Afganistan. În ciuda eforturilor din ultimele două decenii colapsul a fost rapid. Trebuie să vedem și ceea ce am câștigat. Trupele aliate au mers după atacul din 11 septembrie în Afganistan pentru a se asigura că țara nu devine un loc prielnic pentru terorism. Cei care preiau puterea acum trebuie să se asigure că organizațiile teroriste nu vor pune stăpânire pe țară”, a precizat Jens Soltenberg, într-o conferință de presă.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close