Steve Sparkes, veteran orb din Marina Regală Britanică, a străbătut vâslind Pacificul

Sebastian Florea |
Data publicării:

Steve Sparkes Un fost militar din Marina Regală Britanică a devenit prima persoană nevăzătoare care a reuşit să străbată vâslind Oceanul Pacific.

Steve Sparkes, în vârstă de 57 de ani, a încheiat o călătorie de 2.400 de mile (3.860 kilometri) într-o barcă cu vâsle, relatează miercuri Press Association. El a plecat din Monterey, California, şi a ajuns în Honolulu, Hawaii, în doar 82 de zile.

Veteranul care a participat la Războiul din insulele Falkland, a fost lăsat la vatră din motive medicale în urma unui accident suferit în timpul unor scufundări care i-a afectat definitiv vederea. El s-a aventurat în această încercare în Oceanul Pacific pentru a-i inspira pe alţi veterani răniţi. El s-a declarat ''euforic'', dar ''epuizat'' după ce a reuşit să încheie marţi competiţia Great Pacific Race, după mai multe săptămâni în care a înfruntat condiţii meteorologice extreme cărora le-a făcut faţă la adăpostul unei cabine modeste, ce i-a oferit un minimum de protecţie.

Sparkes a fost însoţit în această aventură de experimentatul Mick Dawson, în vârstă de 54 de ani, fost militar de marină şi deţinător al unui record, stabilit în 2009, pentru o călătorie de 7.000 de mile realizată într-o barcă cu vâsle în Pacificul de Nord, din Japonia până în San Francisco. ''Nu sar de bucurie pentru că sunt epuizat. În interior, însă, sunt euforic. A fost uimitor'', a declarat la sosire Sparkes, care este originar din Devon.

''Pentru mine a fost fenomenal şi nu aş fi reuşit fără Mick. A fost foarte dificil. La un moment dat nu am avut parte de soare timp de 30 de zile din cauza vremii. Am fost loviţi de o furtună serioasă, inclusiv de uraganul Lane, iar barca noastră aproape s-a răsturnat. De asemenea, am pierdut două seturi de vâsle, aşa că am terminat cu vâsle scurte, ceea ce ne-a costat timp'', a explicat veteranul.

''Cred că acest lucru demonstrează că dacă îţi pui ceva în minte, poţi realiza orice'', a adăugat Sparkes. Cei doi au alcătuit echipa Cockleshell Pacific Endeavour şi au încheiat cursa pe locul al treilea.

După ce a fost lăsat la vatră în urma accidentului suferit, Sparkes a fost contactat, zece ani mai târziu, de organizaţia caritabilă Blind Veterans UK, în timp ce se afla în Malta. Organizaţia l-a ajutat să ajungă înapoi în Marea Britanie şi i-a oferit ajutor pentru a învăţa să se descurce în postura de persoană nevăzătoare.

În încercarea de a deveni prima persoană nevăzătoare care străbate vâslind Oceanul Pacific, veteranul a reuşit să strângă 11.500 de lire pentru această organizaţie, dar şi pentru Royal Marines Charity, notează Press Association.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel