Statele Unite au desemnat Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă

S.I. Catalin |
Data publicării:

Statele Unite au desemnat, luni, Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene drept organizaţie teroristă. Preşedintele Donald Trump a argumentat că decizia a fost luată ca urmare a susţinerii pe care Iranul a oferit-o în ultimii ani unor grupări teroriste, dar şi pentru faptul că Teheranul promovează terorismul ca instrument de putere al statului, potrivit The Guardian.

 Este pentru prima oară când SUA a desemnat armata unei alte națiuni drept o organizație teroristă.

Criticii avertizează că o astfel de măsură ar putea determina ca oficiali ai armatei şi serviciilor de informaţii ai SUA să devină obiectul adoptării unor decizii similare din partea unor guverne străine neprietenoase.

Secretarul de stat american Mike Pompeo, un critic vehement al Iranului, a pledat pentru schimbarea politicii SUA ca parte a poziţiei dure adoptată de administraţia Trump faţă de regimul de la Teheran.

Informaţii despre o astfel de decizie au apărut pentru prima oară în publicaţia Wall Street Journal.

Reuters aminteşte că SUA au trecut pe lista neagră zeci de entităţi şi persoane afiliate Gărzii Revoluţionare iraniene, dar niciodată organizaţia în sine.

Fostul subsecretar de stat şi principal negociator în domeniul nuclear cu Iranul, Wendy Sherman, s-a declarat îngrijorată de implicaţiile unei astfel de decizii pentru forţele americane.

,,S-ar putea chiar sugera, din moment ce este greu să vedem de ce acest lucru este în interesul nostru, că preşedintele caută o cauză pentru un conflict", a declarat Sherman, director al Centrului pentru Leadership public la Harvard Kennedy School. "Garda Revoluţionară Iraniană este integral supusă sancţiunilor şi această escaladare pune categoric în pericol trupele noastre din regiune", a estimat ea.

Înfiinţată după Revoluţia Islamică din 1979 pentru a proteja sistemul de guvernământ al clericilor şiiţi, Garda Revoluţionară iraniană este cea mai puternică organizaţie de securitate a Iranului. Ea deţine controlul asupra unor largi sectoare ale economiei şi are o influenţă foarte mare asupra sistemul politic iranian.

Garda Revoluţionară este responsabilă de rachetele balistice şi programele nucleare ale Iranului. Teheranul a avertizat că deţine rachete cu o rază de acţiune de până la 2.000 km, suficient pentru a atinge bazele militare din regiune ale Israelului şi SUA.

Numărul membrilor săi este estimat la 125.000 de militari. Garda deţine unităţi terestre, maritime, aeriene şi răspunde în faţa liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei.

Nu este clar care ar urma să fie impactul deciziei Washingtonului asupra activităţilor SUA în ţări care au legături cu Teheranul, precum Irakul.

Bagdadul are legături culturale şi economice profunde cu Iran şi Oman. SUA au încheiat în martie un acord strategic cu Omanul privind utilizarea porturilor, ceea ce va permite armatei americane să acceseze mai bine regiunea Golfului şi să reducă necesitatea de a trimite nave prin Strâmtoarea Hormuz, un punct maritim strategic pentru Iran.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel