Ştafeta Veteranilor, în premieră, la Botoşani

Sebastian Florea |
Data publicării:

Ştafeta Veteranilor, acţiune organizată de Asociaţia Voluntarilor Invictus, va ajunge joi, în premieră, în municipiul Botoşani.

Ceremonia de primire a ştafetei se va desfăşura în faţa Primăriei, în prezenţa primarului Cătălin Flutur, a comandantului Garnizoanei Botoşani şi a militarilor din această garnizoană, care vor purta torţe.

Ştafeta Veteranilor, care se află la a V-a ediţie, integrează eforturile a peste 150 de atleţi de a acoperi 3.300 km de alergare, în scopul promovării valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României.

"Onorăm cu această ocazie pe soldaţii veterani care au suferit traume fizice şi psihice şi pe care le-au depăşit cu ajutorul sportului. Sunt oameni curajoşi care, după experienţele limită trăite în războaie, au reuşit să meargă mai departe şi să devină o sursă de inspiraţie pentru noi toţi", a declarat primarul Cătălin Flutur.

În perioada 20-27 octombrie, 15 veterani români vor participa la Jocurile Invictus de la Sydney. Este a doua participare a militarilor români la această competiţie unică în lume, înfiinţată de prinţul Harry al Marii Britanii. Competiţia internaţională va reuni 500 de participanţi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel