Spionajul ucrainean a destructurat o reţea de agenţi operativi, cu conexiuni în Rusia, care doreau să organizeze atentate teroriste

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Antikor.com.ua.
Sursa foto: Antikor.com.ua.

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a împiedicat desfăşurarea unor activități de tip terorist ale ’’pseudo-serviciului special’’ al așa-numitei Republici Populare Luhansk (LPR). Potrivit SBU, ’’agenții’’ urmau sau desfăşoare aceste activităţi pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene şi intenționau să comită un asasinat împotriva unui ofițer SBU, dar și să efectueze o serie de alte atacuri teroriste în Ucraina.

SBU precizează într-un comunicat de presă că unul dintre ''agenţii serviciului special al LPR'' avea ca obiectiv recrutarea de cetăţeni ucraineni. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 27 de ani, din oraşul Sieverodonețk, care a fost recrutat în 2018 de așa-numitele „servicii speciale ale LPR”. În toamna aceluiași an a primit un pașaport al pseudo-republicii Luhansk, iar un an mai târziu a primit un pașaport rusesc.

Youtube video image

Pentru cine nu ştie, Republica Populară Luhansk este un stat auto-proclamat, la frontiera regiunii Luhansk din Ucraina, format la 28 aprilie 2014 cu sprijinul şi sportul Federaţiei Ruse.

La cererea persoanelor care l-au recrutat, aflate în Federaţia Rusă, tânărul de 27 ani a format o rețea de oameni care îi ofereau informaţii, în mare parte din rândul rudelor apropiate ale unor ofițeri SBU, recurgând la șantaj, presiuni și ameninţări împotriva acestora.

Pe 29 iulie, așa-numitul spion al „LPR” a planificat aruncarea în aer a unei mașini oficiale a unui ofițer SBU, în regiunea Luhansk. Prin eforturile unităților de securitate internă și de contraspionaj ale SBU, planul său a fost zădărnicit.

Anterior, pe 3 iulie, ofiţerii din cadrul Direcției de Contraspionaj a Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) au reţinut un bărbat, cu domiciliul stabil în regiunea Donetsk, care fusese recrutat de reprezentanți ai „Ministerului Securității Statului din Republica Populară Donetsk (RPD).

Persoana reţinută a colectat informații despre activitatea SBU, Forțelor Armate Ucrainene, Gărzii Naționale Ucrainene, Ministerului ucrainean al Apărării. De asemenea, şi-a informat superiorii cu privire la mişcările de trupe și a echipamentului militar în zona Operaţiunii Forţelor Întrunite din Ucraina (JFO).

 

Acesta nu este un incident izolat. În luna iunie un agent rus a încercat o tentativă de asasinat în Ucraina

 

În luna iunie, am precizat într-o scurtă analiză că ofiţerii din cadrul Direcției de Contraspionaj a Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) au reţinut un colaborator al FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse) care încerca să planteze o bombă pe maşina directorului unui institut de cercetare militară din Ucraina.

Ofiţerii SBU au relatat, la momentul respectiv, că agentul rus a venit special din Rusia în orașul ucrainean Severodonetsk pentru a comite acest act terorist.

Conform anchetei, un cetățean ucrainean, care în prezent lucrează pentru miliţiile separatiste din Republica Populară Luhansk (LPR), a fost recrutat în 2020 de către Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) pentru a desfășura activități de informații și subversive pe teritoriul Ucrainei. 

Pentru a-şi îndeplini sarcinile atribuite, colaboratorul FSB a încercat, prin intermediari, să obțină informații clasificate de la un institut militar de cercetare din Harkov. 

Acesta era interesat să obţină informaţii despre cele mai recente programe de cercetare – hardware militar și UAV-uri. Unul dintre complicii săi a fost reținut în februarie 2021.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel