Șase avioane Eurofighter F-2000 Typhoon au fost mutate în Bulgaria și efectuează, începând de luni, misiuni NATO de protecție sporită a spațiului aerian bulgar, împreună cu Forțele Aeriene ale Republicii Bulgaria.
Bulgaria se bazează doar pe vechile avioane de luptă sovietice MiG 29 pentru a-și proteja spațiul aerian, dar acestea urmează să fie scoase din funcțiune, deoarece nu pot fi întreținute în prezent în Rusia, arată Euractiv.
Misiunea comună a armatelor bulgară și spaniolă, de a proteja spațiul aerian al Bulgariei, va dura până pe 2 decembrie.
Cele șase avioane de luptă vor fi sprijinite de 130 de militari spanioli, staționați pe teritoriul Bulgariei.
„Prin această desfășurare pe termen scurt, Spania își dovedește capacitățile și disponibilitatea de a contribui la apărarea colectivă a NATO în regiunea Mării Negre”, a declarat comandantul Comandamentului Operațional Comun Spaniol, general-locotenent Francisco Branco Carbo.
Ministerul spaniol al Apărării a explicat că în acest fel Spania participă la eforturile „aliaților ca răspuns și descurajare”, în special, „oferind un scut aerian prin creșterea misiunilor regulate ale Forțelor Aeriene”.
Spania a trimis deja 12 avioane de război în Bulgaria, Lituania și Estonia de când a început invazia Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie. În februarie, Spania a trimis patru avioane de luptă Eurofighter, care timp de două luni au protejat spațiul aerian al Bulgariei.
De-a lungul anilor, la misiune au participat şi Grecia şi România, însă misiunea generală a aeronavelor NATO în Bulgaria a devenit mai frecventă după începerea războiului din Ucraina. Anunţul privind misiunea spaniolă vine şi pe fondul avertismentelor că din 2023, Bulgaria ar putea rămâne fără aviaţie militară. Utilizarea aeronavelor MiG-29 este limitată până la sfârşitul anului 2023, avertizează militari bulgari. Noile F-16 nu sunt aşteptate să sosească înainte de 2027-2030 şi nu există nicio decizie privind achiziția unor avioane second hand până la venirea noilor F-16 Viper.
Situația flotei aeriene a Bulgariei
Bulgaria se confruntă cu o situație de criză în ceea ce privește aviația militară, asta deși bulgarii vor achiziționa 16 avioane noi F-16 Fighting Falcon, în cea mai modernă versiune, 8 dintre ele fiind deja achitate.
Problema e că primele F-16 vor ajunge în cel mai fericit caz abia în 2025 iar resursa MiG-29, coloana vertebrală a Forțelor Aeriene Bulgare va fi epuizată la finalul anului viitor.
Bulgaria a achitat deja un prim lot format din 8 avioane F-16 Fightin Falcon, în cea mai modernă versiune Block 70/72, dar există întârzieri mari privind livrarea lor, cauzate și de contextul pandemiei de Covid-19.
Primirea de F-16 Fightin Falcon olandeze ar putea să rezolve această problemă.
Amintim că bulgarii au precizat în repetate rânduri că poartă negocieri pentru a închiria avioane second hand, inclusiv F-16, până când noile Viper vor ajunge.