Soldat NATO, ucis în Afganistan. Alți doi, răniți de mujahedini

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

Un soldat american al misiunii NATO în Afganistan ucis şi alţi doi răniţi într-un atac 'din interior'.

Un soldat american al misiunii NATO a fost ucis şi alţi doi răniţi luni de un soldat al armatei afgane, au anunţat misiunea NATO şi comandamentul forţelor SUA din Afganistan, transmit AFP şi EFE.

'Primele constatări indică faptul că atacul a fost comis de un soldat al armatei afgane', în provincia Herat (vest), a indicat într-un comunicat misiunea Resolute Support. Talibanii au revendicat atacul într-un mesaj postat de un purtător de cuvânt pe reţelele sociale.

'Un mujahedin infiltrat, originar din provincia Nangarhar (est), a atacat cu arma soldaţi americani la baza aeriană Shindand la sfârşitul după-amiezii, ucigând şi rănind un mare număr de soldaţi', a susţinut Qari Yosuf Ahmadi, reprezentant al talibanilor. Astfel de atacuri aşa-zise 'din interior', comise de membri ai forţelor de securitate afgane care întorc armele împotriva trupelor internaţionale alături de care au luptat, s-au aflat de-a lungul timpului la originea morţii mai multor soldaţi ai NATO.

Mai devreme luni, Alianţa Nord-Atlantică a dezvăluit că un general american a fost rănit de glonţ într-un atac revendicat de talibani produs joi la Kandahar (sud). Generalul Jeffrey Smiley se numără printre cele 13 persoane rănite de tirurile imputate unui taliban 'infiltrat' care lucra ca gardă de corp a guvernatorului provinciei. Acesta a deschis focul asupra unei reuniuni a unor înalţi responsabili din sfera securităţii din Kandahar, ucigându-i pe generalul afgan Abdul Razeq, lider al operaţiunilor antitalibane din sudul Afganistanului, pe principalul responsabil al informaţiilor din provincie şi pe un jurnalist afgan.

Generalul cu patru stele Scott Miller, comandantul şef al forţelor americane şi al misiunii Resolute Support, prezent şi la reuniunea de la Kandahar, a scăpat nevătămat. Este de altfel foarte neobişnuit ca un general al armatei americane să fie rănit, notează AFP.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel