Șoigu a inspectat Flota rusă din Marea Neagră, solicitând întărirea capacităților de apărare împotriva dronelor ucrainene

Ionel Copcea |
Data publicării:

Ministerul rus al apărării a informat că, pe 17.03.2024, ministrul Serghei Șoigu a ordonat creșterea capacității de supraviețuire a navelor și a securității infrastructurii Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). (Video)

,,În punctul de comandă al FRMN, ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a audiat rapoarte ale comandanților flotei și ofițerilor de stat major în ceea ce privește situația actuală, natura acțiunilor inamicului și îndeplinirea misiunilor de luptă de către unitățile flotei în zonele lor de responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

Potrivit precizărilor reprezentanților departamentului militar rus, “ministrul a stabilit misiunea de a efectua antrenamente constante cu personalul, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte pentru a respinge atacurile teroriste inamice, precum și pentru creșterea capacității de supraviețuire a navelor și a securității infrastructurii”.

“În fiecare zi, este necesar să se efectueze antrenamente cu personalul pentru a respinge atacurile aeriene și atacurile dronelor maritime. Lucrați zi și noapte, astfel încât toate echipajele noastre să fie pregătite”, a spus Serghei Șoigu.

“Ministrul apărării a cerut instalarea de arme de foc suplimentare la bordul navelor de luptă, respectiv puști mitralieră de calibru mare, pentru distrugerea dronelor inamice”, se mai menționează în mesajul ministerului.

În cadrul vizitei de lucru la trupele Regiunii Militare Sud, ministrul rus al apărării a verificat și progresele înregistrate în construirea unui nou spital militar la Sevastopol, unde au fost lansate lucrări de construcție pe o suprafață de 8,5 hectare.

“Adjunctul ministrului apărării, Timur Ivanov, a raportat că peste 20 de clădiri și structuri sunt construite de la zero, inclusiv o clădire medicală și de diagnosticare modernă, heliporturi, un department de boli infecțioase, o stație de transfuzie de sânge și o stație de oxigen”, au precizat reprezentanții ministerului.

După cum au arătat aceștia, complexul medical va fi finalizat și predat la cheie în cursul anului 2024 și va fi dotat cu cele mai moderne echipamente medicale. De asemenea, în spital se vor putea desfășura toate tipurile de cercetare medicală.

Comentariul autorului: Războiul modern a surprins FRMN complet nepregătită, fiind transformată dintr-o “flotă invincibilă” într-una “invizibilă”.

Navele de luptă rusești din Marea Neagră au fost decimate de rachetele occidentale și dronele maritime întrebuințate de armata ucraineană.

După ce inițial s-a dovedit că navele sunt vulnerabile în ceea ce privește apărarea antiaeriană, în ultima perioadă s-a demonstrat că acestea nu se pot apăra eficient nici împotriva ambarcațiunilor de dimensiuni mici, încărcate cu explozibili și acționate de la distanță. Dacă în primul caz a fost improvizată o soluție cu instalarea unor complexe terestre de apărare antiaeriană pe puntea navelor, în cel de-al doilea se încearcă amplasarea de mitraliere suplimentare de calibru mare la bordul acestora.

Probabil că deplasarea ministrului rus al apărării la Sevastopol are ca scop urgentarea adoptării unor măsuri de răspuns la atacurile ucrainene din ce în ce mai dese și mai complexe executate cu drone aeriene și maritime.

În acest sens, trebuie precizat faptul că vizita lui Serghei Șoigu în Crimeea a confirmat și înlocuirile din funcții ale unor comandanți din cadrul Forțelor Navale ale Federației Ruse. În primul rând, ministrul a fost însoțit de amiralul Alexander Moiseev, confirmând numirea acestuia în postul de comandant-șef al Forțelor Navale. Moiseev, care anterior a comandat Flota de Nord, l-a înlocuit în funcție pe amiral Nikolai Evmenov, demis în jurul datei de 10 martie.

De asemenea, rolul de comandant al FRMN “a fost jucat” de viceamiralul Serghei Pinchuk, care l-a înlocuit în funcție pe amiralul Viktor Sokolov, demis la jumătatea lunii februarie. Anterior, Pinchuk a ocupat funcția de șef de stat major al FRMN.

Deocamdată, reprezentanții militari ruși nu au făcut referiri oficiale la schimbările efectuate în conducerea superioară a Forțelor Navale.   

    

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel