Şeful BfV trage un semnal de alarmă cu privire activităţile de spionaj ale Rusiei: Este la fel de activă ca în perioada Războiului Rece

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Rusia este la fel de activă în prezent în Germania pe cât era în perioada Războiului Rece, a declarat Thomas Haldenwang, şeful Agenţiei pentru Protecţia Constituţiei (BfV), titulatura oficială a serviciului de informaţii interne german, transmite duminică dpa.

Haldenwang a avertizat că Rusia şi-a intensificat în mod semnificativ nivelul de activitate în Germania şi a apreciat că Moscova are 'un interes informativ foarte complex în Germania în aproape toate domeniile de politică'.

'Metodele devin mai dure, iar mijloacele mai brutale', a afirmat el, în comentarii publicate de cotidianul Welt am Sonntag, referindu-se la uciderea unui bărbat georgian la Berlin, în 2019, pe care agenţia a pus-o pe seama agenţilor ruşi.

Totodată, Bruno Kahl, preşedintele agenţiei de informaţii externe a Germaniei (BND), a avertizat în privinţa Rusiei şi a Chinei.

'Gândiţi-vă numai la predominanţa altor puteri care vor să-şi impună punctul de vedere asupra noastră', a spus el, care a atras atenţia că s-a înregistrat o schimbare a principiilor etice, cu acţiuni mai dure şi nemiloase şi cu urmărirea mai ostentativă decât în trecut a intereselor.

Unii actori statali au adoptat noi abordări în timpul pandemiei de coronavirus, cum ar fi diplomaţia vaccinului sau vânzarea de măşti medicale, a amintit Kahl.

'Sunt făcute încercări cu toate metodele posibile pentru (ca aceşti actori statali) să obţină avantaje şi pentru a provoca disensiuni între statele occidentale', a avertizat şeful BND, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, Haldenwang a atras atenţia că extremismul de dreapta reprezintă din nou cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei şi securităţii în Germania, menţionând reţelele teroriste, precum şi grupări şi partide politice de extremă dreapta.

Haldenwang a remarcat că extrema dreaptă câştigă în importanţă, iar unii adepţi au acţionat ca 'piromani intelectuali şi sprijină cu ajutorul ideologiei această mişcare'. Agenţia este foarte îngrijorată şi de propaganda online desfăşurată de extrema dreaptă, a mai spus Haldenwang.

Şeful agenţiei de informaţii interne a subliniat că violenţa în rândul extremiştilor de dreapta a atins noi niveluri. 'Această activitate tot mai profesională, conspiraţionistă, planificată şi ţintită poate duce la o spirală a radicalizării', a avertizat Haldenwang, care a spus că există pe de altă parte un număr suficient de mare de islamişti radicali care ar putea comite un atac în orice moment. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel