Prim-ministrul indian Narendra Modi îl îndeamnă pe Putin să pună capăt războiului. „Trebuie să ne îndepărtăm spre sfârșitul lui”

modi-si-putin_39918000_93466400
Putin, Modi, Xi, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, 1 septembrie 2025 / Foto: Agerpres
Prim-ministrul indian Narendra Modi i-a cerut luni liderului rus Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina, potrivit presei indiene, în timpul unei întâlniri bilaterale din Kârgâzstan, unde are loc summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai.

„Fiecare zi petrecută în război este un pas înapoi pentru umanitate, în timp ce fiecare pas către pace umple omenirea cu o nouă speranță și entuziasm”, a declarat prim-ministrul indian Narendra Modi, citat de Hindustan Times.

„Trebuie să ne îndepărtăm de războiul fără sfârșit și să ne îndreptăm spre sfârșitul lui. Acest lucru este esențial pentru bunăstarea umanității”, a adăugat el, în fața unui Putin vizibil incomodat de discursul premierului indian.

Modi a amintit, de asemenea, vizita lui Putin în India de anul trecut, pe care a descris-o ca fiind „foarte reușită și de neuitat”, și l-a invitat la următorul summit BRICS, care va avea loc în India anul acesta, între 12 și 13 septembrie.

„India va găzdui summitul BRICS în câteva zile și toți indienii așteaptă cu nerăbdare să vă primească pe dumneavoastră și delegația dumneavoastră. Vizita dumneavoastră va consolida relațiile noastre bilaterale și va consolida dialogul și cooperarea în cadrul grupului BRICS”, a declarat el.

Potrivit publicației Indian Express, Putin a declarat că va călători în India în septembrie.

Agenția de știri rusă de stat TASS a relatat că, pe lângă premierul indian, Putin s-a întâlnit și cu omologul său chinez Xi Jinping. Cu toate acestea, a discutat foarte puțin despre Ucraina cu acesta, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Criza ucraineană a fost discutată doar marginal, de fapt nu a existat nicio discuție”, a declarat Peskov, citat de agenție.

Alte știri de interes
x close