Dronă aeriană găsită pe plaja din Olimp a fost detonată de SRI

drona ruseasca2
Imagine ilustrativă cu o dronă ruseasca / Radu Miruță, facebook
O dronă găsită marți dimineață pe plaja din stațiunea Olimp a fost detonată de specialiștii Serviciului Român de Informații, după ce zona a fost izolată, iar turiștii au fost evacuați din perimetru.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat inițial că nu primise o notificare privind detonarea dronei.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al MApN a confirmat că drona fusese detonată, precizând că operațiunea a fost efectuată de specialiștii SRI. Un fragment din drona cu încărcătura utilă a fost plasat într-o groapă special săpată pe plajă și detonat.

Ministerul Apărării Naționale nu a participat la intervenție și nu a fost solicitat pentru această operațiune, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, Daniel Nistor.

„Militarii nu au participat la activitate. Cei de la SRI au detonat-o. Ministerul Apărării nu a fost solicitat pentru această intervenție. De aceea nici nu am comunicat”, a declarat Daniel Nistor pentru Mediafax.

Drona a fost descoperită după ce turiști aflați în zonă au apelat 112 și au semnalat prezența unor fragmente pe plajă. Autoritățile au instituit un perimetru de siguranță de aproximativ 500 de metri, iar zona a fost izolată pentru desfășurarea verificărilor.

Potrivit informațiilor apărute în presa locală, turiștii au fost evacuați din zona imediată, iar drona a fost detonată în apropierea locului în care ajunsese la mal.

Deocamdată, autoritățile nu au comunicat oficial ce tip de dronă a fost găsită la Olimp, de unde provine aceasta sau dacă există elemente care să permită stabilirea traseului pe care l-a urmat până la ajungerea pe litoralul românesc.

Dronele rusești zboară chiar la frontiera cu România

În ultimele săptămâni, zeci de drone rusești s-au apropiat sau chiar au încălcat spațiul aerian al României. Spre exemplu, ultimul astfel de incident s-a întâmplat chiar azi, când sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o ţintă aeriană la aproximativ 8 kilometri nord de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.

Un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forţelor Aeriene Române fiind ridicat de la sol pentru monitorizarea situaţiei.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul şi din estul judeţului Tulcea, care a trimis un mesaj RO-Alert la ora 13:15.

Alte știri de interes
x close