Nicușor Dan va conduce delegația României la Adunarea Generală a ONU. Președintele României va susține un discurs la New York

small_videconferinta_17_august_2025_3_08107900
Nicușor Dan / FOTO: presidency.ro
Preşedintele Nicuşor Dan va conduce delegaţia României la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, a transmis, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Tema centrală a sesiunii este "Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizaţie a Naţiunilor Unite care aduce rezultate pentru toţi" ("Restoring trust, managing transformation: A United Nations that delivers for all").

Şeful statului va susţine pe 23 septembrie intervenţia naţională în plenul Adunării Generale a ONU. El va sublinia eforturile depuse de România pentru susţinerea procesului de reformare a organizaţiei şi contribuţia ţării noastre la asigurarea păcii, securităţii şi ordinii internaţionale bazate pe reguli şi norme, a indicat sursa citată.

Preşedintele va participa la New York şi la evenimente organizate în marja segmentului de nivel înalt. El va avea întâlniri bilaterale cu alţi şefi de stat sau de Guvern, inclusiv pentru susţinerea candidaturii româneşti la conducerea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Fostul comisar european Dacian Cioloş este susţinut de România pentru funcţia de secretar general al OIF. 

Alte știri de interes
x close