Rusia ar putea reprezenta o amenințare militară pentru NATO mai repede de anul 2029, mai ales dacă un armistițiu în Ucraina ar permite Moscovei să se reînarmeze masiv.
Partidul Comuniștilor din Repubica Moldova conds de fostul președinte Vladimir Voronin și-a manifestat solidaritatea cu dictatorul venezuelean Nicolas Maduro, arestat de SUA în urma unei...
Operațiunea fără precedent a SUA în Venezuela, unde în doar câteva ore americanii au intervenit militar, au paralizat Armata statului sud-american și l-au extras pe dictatorul Nicolas Maduro,...
Prima parte parte a fortificațiilor antidrone ale Poloniei ar putea fi gata în șase luni sau chiar mai devreme, a declarat ministrul adjunct al Apărării Naționale, Cezary Tomczyk.
Orban a reamintit că pacea europeană de după al Doilea Război Mondial a durat aproape opt decenii, ceea ce, după cum subliniază el, reprezintă o excepție istorică. Potrivit acestuia, teama de...
Achiziționarea de camioane militare este finanțată printr-un împrumut de la Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului financiar Acțiunea de Securitate pentru Europa (SAFE).
Chiar dacă se va ajunge la pace în Ucraina, Rusia va rămâne o amenințare permanentă, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, la Helsinki, la conferința de presă comună cu liderii UE...
Guvernul Viktor Orban ar pregăti o „inginerie constituțională”, un set de măsuri menite să crească exponențial puterile Președintelui, în raport cu celelalte instituții ale statului,...
Italia, Bulgaria și Malta s-au alăturat Belgiei în apelurile adresate Comisiei Europene și Consiliului UE de a identifica soluții alternative față de planul propus de Bruxelles privind...
Anticipând un rol redus al Americii, liderii UE testează deja o coordonare mai profundă. Întrebarea cheie nu mai este dacă Europa va prelua responsabilitatea principală pentru apărarea și...
Pe 1 decembrie 2025, printr-un anunţ comun, Uniunea Europeană și Canada au confirmat că Ottawa a aderat oficial la instrumentul de finanțare a apărării SAFE, ceea ce face din Canada primul stat...
Bulgaria a solicitat Comisiei Europene 3,2 miliarde de euro finanţare prin instrumentul Security Action for Europe (SAFE), a confirmat Ministerul Apărării pentru BTA, scrie Agerpres. Cererea este...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni că UE pregăteşte sancţiuni suplimentare împotriva Belarusului, ca urmare a "atacului hibrid" asupra Lituaniei cu baloane...
”Rușii testează constant granițele - care va fi răspunsul, cât de departe pot merge?”, declară ministrul leton de externe, Baiba Braže, într-un interviu acordat Politico. Este nevoie de un...
Aflat între două avioane de Moscova, ministrul ungar de externe spune că Ungaria susține aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, dar se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina.
MAE anunță adoptarea proiectului de lege privind sancțiunile internaționale. De asemenea, Guvernul propune modificarea OUG 202/2008 pentru a crea un nou mecanism de intervenție - ”supravegherea...
Comisia Europeană (CE) dorește un „Schengen militar”, adică să deplaseze rapid și fără probleme trupe, echipamente și arme în Europa. Conform noii sale propuneri, statele membre ale UE ar...
Europa nu este pregătită să răspundă eficient la potențiale atacuri ale dronelor rusești și trebuie să integreze capacitățile „dovedite în luptă” ale Ucrainei pentru a se proteja mai...
Comisia Europeană a înăsprit oficial vineri regulile privind vizele pentru cetățenii ruși. În special, le-a eliminat dreptul la vize cu mai multe niveluri, ceea ce înseamnă că rușii vor...
Compania germană Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Europa, a început construcția unei facilități moderne de muniții la fabrica din Baisogala, Lituania, a relatat Bloomberg.
Ucraina și Republica Moldova pot deveni membre ale Uniunii Europene în următorii cinci ani dacă vor realiza toate reformele necesare, a anunțat oficial marți Comisia Europeană.
România și Ucraina doresc să colaboreze în domeniul producției militare, în special în cadrul mecanismului de finanțare europeană SAFE. Ucraina a propus României implementarea unor proiecte...
Președinții și prim-miniștrii UE au amânat până în decembrie o decizie privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina, conform concluziilor summitului UE de joi de la...
UE a adoptat un al 19-lea pachet de sancțiuni ca răspuns la agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Pachetul include noi măsuri ample care vizează finanțarea războiului de către...
Agenda summitului UE este plină de potențiale puncte de criză, mai mulți lideri pregătindu-se să se opună unor probleme și să utilizeze dreptul de veto.
Adio Kalanșnikov? România e aproape de un moment important: bătrânele automate din epoca sovietică, cu care au fost instruite zeci de serii de militari în termen, ar putea deveni istorie....