Săptămână istorică: Finlanda a devenit al 31-lea stat membru NATO. Într-o primă reacție Rusia anunță că va fi obligată „să ia măsuri”

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata finlandeză. Foto: Ministerul Apărării din Finlanda
Armata finlandeză. Foto: Ministerul Apărării din Finlanda

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că extinderea NATO obligă Rusia să ia contramăsuri pentru a-şi asigura securitatea. 

Finlanda s-a alăturat, marți, alianței militare NATO, dând o lovitură majoră Rusiei.

Dmitri Peskov, citat de Rador, a declarat în timpul unei conferinţe de presă, că extinderea NATO, în special, aderarea Finlandei la Alianţă, obligă Federaţia Rusă să ia contramăsuri pentru a-şi asigura securitatea. Ieri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că Finlanda se va alătura Alianţei pe 4 aprilie.

Potrivit acestuia, în această zi, la sediul de la Bruxelles va fi arborat steagul Finlandei, iar ţara va deveni membră a Alianţei. Acest eveniment va fi însoţit de o ceremonie la care vor vorbi Stoltenberg şi preşedintele finlandez, Sauli Niinistö.

Aderarea Finlandei e un moment istoric. Înainte de 24 februarie 2022 Federația Rusă își dorea finlandizarea Ucrainei, adică o formă de neutralitate mai degrabă servilă în fața Rusiei (n.r. - termenul vine din perioada Războiul Rece când Finlanda și-a declarat neutralitatea, dar a avut o politică duplicitară, rămănând în sfera de influență rusă și evitând politici antisovietice). Azi efectul e total opus, Rusia „reușind” performanța de a extinde granițele NATO prin aderarea Finlandei.

Finlanda deține o graniță de aproximativ 1.300 kilometri cu Rusia.

Oficial aderarea Finlandei la NATO va intra în vigoare la ora 16:00 (ora României).

 

Finlanda a bifat aderarea la NATO, urmează Suedia

 

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a salutat aderarea Finlandei și a vorbit de procesul de ratificare al Suediei la NATO.

„Este o săptămână istorică. Mâine (marţi - n.r.) vom primi Finlanda în NATO, care va deveni cel de-al 31-lea membru al NATO. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO", a declarat Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă pe care a avut-o ieri.

Secretarul general al NATO și-a manifestat speranța că aderarea Suediei, blocată încă de Ungaria și Turcia, se va face rapid.

"Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid", a conchis Stoltenberg. Aderarea Suediei nu a fost ratificată încă de două state membre, Turcia şi Ungaria.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel