Rusia se înconjoară de-a lungul graniţelor sale cu un sistem neîntrerupt de detectare a rachetelor de croazieră

Eduard Pascu |
Data publicării:

Rusia se va înconjura de-a lungul frontierei sale cu un sistem neîntrerupt pentru detectarea în avans a lansărilor rachetelor de croazieră, a avioanelor ridicate de la sol în număr mare şi a altor obiective aerodinamice, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă TASS şi Interfax, preluate de Agerpres.

Noul sistem, potrivit planurilor Ministerului Apărării rus, va include staţii-radar de tip "Kontainer" care monitorizează spaţiul aerian pe distanţe lungi până la mii de kilometri (în engleză over-the-horizon radar), dintre care prima a intrat în serviciu la 1 decembrie în Mordovia (500 km sud-est de Moscova). "În viitor, va fi creat un sistem asemănător cu cel privind avertizarea împotriva atacurilor cu rachete", se menţionează într-un comunicat al ministerului.

Acest nou radar este capabil să monitorizeze decolarea mai multor avioane simultan, lansările rachetelor de croazieră sau a unor aparate hipersonice la o distanţă de 2.000 de km de graniţele de vest şi de sud ale Rusiei. Astfel, susţine ministerul, armata rusă dispune de timpul necesar pentru a-şi articula riposta sau de a respinge un eventual atac împotriva unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Următoarea staţie-radar de acest tip urmează să acopere direcţia arctică. "Este posibil ca evoluţia ulterioară a acestui sistem de detectare radar să vizeze direcţia arctică, la ceea ce noi lucrăm în prezent", a declarat constructorul-şef al staţiei-radar "Kontainer", Mihail Petrov, citat de TASS.

 

Radar puternic și în Marea Neagră

 

Staţia-radar devenită operaţională cu o zi în urmă face parte din aceeaşi clasă de monitorizare pe distanţe lungi (over-the-horizon radar), care se bazează pe recepţia unui semnal radio reflectat de ionosferă.

La ora actuală, Rusia dispune de un sistem neîntrerupt de-a lungul graniţelor sale de avertizare în caz de atac cu rachetă, acest sistem având la bază radare moderne de tip "Voronej" destinate să detecteze eventualele lansări de rachete balistice (asupra teritoriului rus), conform Interfax. Radare de acest tip sunt instalate în regiunile Leningrad, Irkuţk, Kaliningrad, Orenburg, precum şi în ţinuturile Krasnodar, Krasnoiarsk şi Altai.

La începutul lunii octombrie, comandantul adjunct al Forţelor aerospaţiale ruse, generalul Igor Morozov, declarase pentru Interfax că un nou radar de tipul Voronej-M urmează să înceapă să fie construit până la sfârşitul acestui an în Sevastopol, unde se află amplasată baza Flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea.

"În prezent sunt construite radare lângă Murmansk şi Vorkuta (regiunea arctică). Acestea ar urma să fie date în exploatare în 2022. Un alt radar puternic urmează să devină operaţional în Sevastopol în 2024", a declarat generalul rus într-un interviu pentru ziarul Moskovski komsomoleţ.

Vezi și: General ucrainean: Rusia are nevoie de Crimeea pentru a domina în Marea Mediterană

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel