Rusia se implică în construirea de centrale nucleare în Slovacia

S.I. Catalin |
Data publicării:
central nucleara de la Bohunice, Slovacia
central nucleara de la Bohunice, Slovacia

Ministrul rus al Industriei și Comerțului, Denis Manturov, a declarat că firmele rusești ar putea participa la finalizarea celei de-a doua etape a centralei nucleare de la Mochovce din Slovacia.

 

Rusia este interesată să participe la proiectele de finalizare a extinderii centralei nucleare de la Mochovce și la construirea unor noi unităţi de putere pentru centrala nucleară de la Bohunice, a declarat ministrul rus al Industriei și Comerțului, Denis Manturov, luni, la întâlnirea cu prim-ministrul Slovaciei, Peter Pellegrini, potrivit TASS.

,,Rusia este un furnizor fiabil de combustibil nuclear pentru centralele nucleare din Slovacia. Suntem interesați să extindem cooperarea noastră în domeniul energiei nucleare - mă refer la participarea companiilor rusești la finalizarea celei de-a doua etape a centralei nucleare de la Mochovce și potențialul proiect de creştere a puterii  centralei nucleare de la Bohunice ", a spus Manturov.

Potrivit lui Manturov, Rusia este dispusă să ofere Slovaciei oportunitatea de a colabora pentru a realiza proiecte similare şi în alte state, ţinând să-i amintească prim-ministrul slovac că: ,,țările noastre au o experiență și o competență similară în mai multe sectoare industriale, cred că va fi mai productiv să nu concureze, ci, mai degrabă, să intre împreună pe piețele din țările terțe, mai ales că există exemple de succes ale unei astfel de activități.’’

Manturov a adăugat că Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia poate pregăti un memorandum corespunzător pentru o cooperare în acest domeniu.

Ministrul rus a reamintit implementarea cu succes a unui proiect de livrare a echipamentelor pentru centrala termoelectrică Maximo Gomez din Cuba.

Slovacia urmează modelul Ungariei

Rusia va începe construirea în 2019 a două noi reactoare la centrala atomică de la Paks, din Ungaria. Rosatom va instala în această ţară reactoare cu o putere de 1200 de megawaţi fiecare. În prezent, centrala de la Paks are 4 reactoare ruseşti care produc 40 la sută din necesarul de electricitate al Ungariei.

În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks. În virtutea acordului semnat între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului, ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046. 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel