Rusia, mult în urma SUA privind forța aeriană. F-16, Su-27 și Su-30 domină clasamentul

su_27_f_16_36463500
În ceea ce privește numărul aeronavelor militare operaționale, Federația Rusă se află mult în spatele Statelor Unite ale Americii.

Potrivit revistei World Air Forces 2020, citată de agenția de presă TASS, Rusia se menține pe poziția secundă în lume în ceea ce privește numărul de avioane militare disponibile.

În prezent în Rusia operează 4.163 de aeronave militare și elicoptere, ceea ce reprezintă 8% din flota la nivel mondial. Pe primul loc, fără nico surpriză, Statele Unite ale Americii.

US Air Force deține nu mai puțin de 13.266 de aeronave, adică 25% din nivelul mondial. Poziția a treia este ocupată de China cu un număr de 3.210 avioane și elicoptere militare.

De subliniat că față de 2018, numărul de aeronave militare aflate sub comanda Rusiei a crescut cu 85, în timp ce numărul flotei americane s-a redus cu 132.

În ceea ce privește aeronavele, clasamentul este dominat de F-16, Su-27 și Su-30.

La nivel mondial există operaționale 2.280 de avioane F-16, urmate de Su-27 și Su-30, avioane care sunt operaționale în număr de 1.067. Următorul loc este deținut tot de avioane fabricate de americani: F-15, 949 de aeronave.

Lista continuă cu MiG-29 (791 aeronave), Su-25 (487 aeronave), Su-24 (391 aeronave).

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close