Surse din interiorul GUR, citate de agenția UNIAN, subliniază că principalul obiectiv imediat al acestor acțiuni este distragerea resurselor Ucrainei.
În Transnistria măsurile de mobilizare s-au intensificat. Unitățile militare ale acestei cvasi-entități mobilizează rezerviștii, iar din depozitele de armament, muniția și echipamentele sunt scoase din conservare, indicând pregătirile pentru ridicarea nivelului stării de luptă. Aceste activități nu sunt doar de natură clasică. Ele includ și o componentă tehnologică modernă.
Rusia creează o armată de drone în Transnistria, aproape de granițele României și în spatele frontului ucrainean. A început deja producția și antrenarea operatorilor

Dronă rusă aterizată pe o casă în R. Moldova. Foto: Deschide.md
Sursele GUR confirmă faptul că în regiunea transnistreană a fost deja lansată producția de vehicule aeriene fără pilot (UAV), alături de înființarea unor centre de instruire dedicate operatorilor acestor drone.
Măsurile active implementate de Moscova sunt direcționate explicit către consolidarea prezenței rusești în Transnistria. Această prezență extinsă este folosită de Kremlin și ca un instrument de destabilizare a Republicii Moldova, arată GUR.
Consecința directă pentru securitatea Ucrainei este una alarmantă, căci se anticipează o creștere a riscului de infiltrare a grupurilor de sabotaj și recunoaștere pe teritoriul regiunilor sudice ucrainene, având în vedere proximitatea geografică și intensificarea activităților subversive.
Potrivit oficialilor ucraineni din serviciile de informații, Moscova a început să transfere agenți ai serviciilor speciale direct în Transnistria. Sarcina principală a acestor agenți este de a amplifica fenomenele de criză existente și de a semăna haosul prin desfășurarea unor operațiuni informaționale sofisticate, comiterea de provocări și executarea unor activități de sabotaj bine planificate.
Sursele GUR subliniază că această concentrare de atenție a Kremlinului asupra Transnistriei nu este întâmplătoare, ci marchează debutul unei operațiuni hibride de amploare. Această operațiune este direct legată de contextul politic viitor al Transnistriei și Moldovei.
Amintim că Republica Moldova este în proces de aderarea la Uniunea Europeană.
Potrivit sursei citate Rusia militarizează în secret Transnistria, inclusiv prin producerea masivă de drone aici, pentru a se asigura că, „în momentul oportun”, toate forțele și resursele acumulate aici sunt complet pregătite pentru o escaladare militară de anvergură.
Această pregătire discretă transformă regiunea într-un butoi de pulbere strategic la frontiera de sud-vest a Ucrainei, în Republica Moldova și în imediata apropiere a României.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









