Rudele victimelor atacurilor Hamas din Israel au dat în judecată Qatarul pentru finanţarea terorismului

Eduard Pascu |
Data publicării:

Rudele victimelor atacurilor din Israel au dat în judecată bănci şi organizaţii din Qatar pentru finanţarea mişcării islamiste Hamas, relatează miercuri dpa.

Douăzeci şi patru de familii solicită în instanţă echivalentul a peste 300 de milioane de dolari în daune, după cum a confirmat miercuri la Tel Aviv organizaţia de apărare a drepturilor civile Shurat HaDin, transmite Agerpres.

Organizaţia a făcut o plângere în numele familiilor la tribunalul districtual din Ierusalim.

Cei 130 de reclamanţi acuză bănci şi organizaţii caritabile că le plătesc bani teroriştilor din aripa militară a Hamas şi din organizaţia Jihadul Islamic, finanţând astfel atacuri teroriste, potrivit Shurat HaDin.

Organizaţia a acuzat şi tirul masiv cu rachete al grupurilor islamiste din Fâşia Gaza spre Israel din timpul conflictului armat în mai.

"Dacă statul Israel nu poate preveni finanţarea terorismului palestinian de către Qatar, atunci victimele terorismului vor acţiona pentru a preveni acest lucru", a declarat preşedintele Shurat HaDin, Nitsana Darshan-Leitner, citată într-un comunicat.

Qatarul menţine relaţii bune cu Hamas, care controlează Fâşia Gaza, în timp ce UE, Israel şi SUA clasifică Hamas drept organizaţie teroristă.

Qatarul efectuează cu regularitate plăţi de mai multe milioane de dolari în Fâşia Gaza în beneficiul familiilor sărace şi al programelor ONU. Aceste plăţi sunt criticate în Israel, acuzând că în cele din urmă banii ajută Hamas.

Israelul a impus o blocadă asupra Fâşiei Gaza în urmă cu peste zece ani, care este susţinută de Egipt. Ambele ţări justifică măsură prin urmărirea intereselor lor de securitate.

Shurat HaDin a mai câştigat un caz similar într-un tribunal israelian. Un purtător de cuvânt al organizaţiei şi-a exprimat optimismul că reclamanţii vor primi bani în eventualitatea unei victorii. Pârâţii din acest dosar sunt entităţi comerciale, ale căror conturi şi proprietăţi pot fi blocate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel