România acceptă ca inspectorii ruși să aibă acces în baza de la Deveselu, dar doar cu o singură condiție

deveselu-romania-sua-aegis-ashore_06933500
Sursă foto: U.S. Aegis Ashore Missile Defense System Romania @official
NATO a propus Rusiei măsuri practice în sensul creşterii transparenţei şi controlului armamentului, una din aceste măsuri fiind accesul inspectorilor ruși la baza de la Deveselu unde se află instalat sistemul Aegis Ashore, despre care Moscova afirmă că ar putea fi utilizat în scop ofensiv.

Sistemul Aegis Ashore de la Deveselu, sau așa-numitul scut de la Deveselu, reprezintă un subiect central al narativului rus. Recent, în timpul conferinței de presă pe care a susținut-o alături de Viktor Orban aflat în vizită la Moscova, președintele Vladimir Putin a declarat că ă sistemul balistic antirachetă de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă.

Putin a acuzat totodată SUA că s-au retras din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF).

„SUA s-au retras din INF, dar au rămas lansatoarele sistemelor antirachetă din România, care sunt dezvoltate și în Polonia, dacă nu au finalizat deja amplasarea lor”, a subliniat la vremea respectivă Putin. Președintele rus a ținut să precizeze că în România există lansatoare de tip MK-41 pe care pot fi instalate rachete Tomahawk ce pot lovi adânc în teritoriul rus.

România acceptă ca la Deveselu să aibă acces inspectori ruși, dar pune o condiție

Într-un răspuns oficial la solicitarea agenției ruse de presă RIA Novosti, Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis că Bucureștiul optează pentru o politică transparentă cu privire la chestiunea prezenței inspectorilor ruși în bazele militare românești, dar a condiționat accesul de reciprocitate.

Poziția MAE român în presa rusă nu e însă o noutate. În urmă cu o săptămână, analizând subiectul, ministrul de externe Bogdan Aurescu a precizat că nu vede nicio problemă ca Federaţia Rusă sau orice altă parte să viziteze bază militară de la Deveselu, dar trebuie ţinut cont de principiul reciprocităţii, astfel încât și România să aibă dreptul să viziteze baze de rachete ruseşti.

NATO a dat numeroase asigurări Federației Ruse că instalația este strict defensivă. În pofida narativului rus nu există nicio dovadă că lansatoarele americane MK-41 de la Deveselu pot utiliza rachete de croazieră Tomahawk, lansatoarele fiind configurate strict pentru utilizarea rachetelor interceptoare SM-3.

Un sistem Aegis Ashore asemănător cu cel de la Deveselu e ridicat de SUA și în Polonia.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close