Bombardiere strategice rusești de tip Tu-95MS au patrulat deasupra mărilor arctice. Avioane de vânătoare occidentale au monitorizat zborul rușilor
15 Septembrie 2026
Forțele Aeriene ale Statelor Unite (USAF) accelerează implementarea celui mai ambițios program de achiziție pentru aviația militară, ceea ce se traduce prin integrarea unui număr mare de avioane de luptă autonome. Secretarul Forțelor Aeriene ale SUA, Troy Meink, a stabilit un calendar operațional ambițios, confirmând intenția ca aviația americană să aibă în componentă cel puțin 500 de Aeronave de Luptă Colaborative (CCA) operaționale până în 2032, cu obiectivul final de a construi o flotă de 1.000 de unități.
Programul depășește faza de testare tehnologică și intră direct în producția de serie, iar Pentagonul desemnează oficial primele două modele care vor intra în serviciu: FQ-42 Vengeance și FQ-44 Fury. Aeronavele de tip CCA nu sunt simple drone operate de la distanță de un pilot aflat la sol, ci sisteme de luptă semi-autonome, controlate de inteligență artificială, proiectate să escorteze și să lupte alături de avioanele pilotate de oameni, precum F-35 sau viitorul model de generația a șasea, F-47.
De ce cumpără Pentagonul masiv avioane de luptă autonome?
Decizia comandamentului american de a accelera acest program răspunde unei constrângeri strategice și financiare stricte. Costul de fabricație și de operare al unui avion de vânătoare tradițional cu pilot a atins niveluri nesustenabile pentru o producție de masă. Achiziția a sute de aeronave F-35 și antrenarea unui număr corespunzător de piloți consumă o parte uriașă din bugetul apărării. Aeronavele CCA sunt dezvoltate ca o soluție de masă și de preț redus, ținta financiară a USAF fiind de aproximativ 20 de milioane de dolari pe unitate la producția de serie.
Tactic, introducerea celor 1.000 de aeronave autonome modifică configurația luptei aeriene, mai ales în raport cu capacitățile forțelor aeriene chineze din regiunea Indo-Pacifică. Un pilot de F-35 va putea comanda un grup de avioane FQ-42 sau FQ-44, trimițându-le la înaintare în spațiul aerian puternic apărat.
Aeronavele autonome vor îndeplini misiuni de atac și de recunoaștere: pot transporta rachete aer-aer suplimentare, pot extinde raza radarului pentru avionul-mamă, pot executa misiuni de război electronic sau pot forța sistemele antiaeriene inamice să își divulge poziția. Dacă un sistem CCA este doborât, Forțele Aeriene pierd un echipament de 20 de milioane de dolari, dar nu și un pilot a cărui pregătire costă milioane de dolari și ani de antrenament.
Competiția industrială: General Atomics și Anduril preiau conducerea
Contractele pentru această primă etapă de dezvoltare și fabricație au fost atribuite companiilor General Atomics și Anduril Industries. General Atomics produce modelul FQ-42 Vengeance, având în spate decenii de experiență în fabricarea dronelor de luptă MQ-9 Reaper. Anduril propune modelul FQ-44 Fury, un vehicul complet nou, conceput special pentru acest program, reflectând abordarea unui producător modern axat intens pe software și automatizare industrială. Ambele companii au fabricat deja primele exemplare, iar Anduril mizează pe o linie de producție capabilă să livreze 150 de aeronave anual la fabrica sa din Ohio.
Competiția se află abia la prima etapă (Incrementul 1). Lockheed Martin, deși exclus inițial de la contractele de fabricație pentru primele loturi, își finanțează independent propriul model CCA, denumit Vectis. Lockheed pregătește o flotă de testare formată din patru aeronave, țintind primul zbor la sfârșitul anului 2027, pentru a concura în faza a doua a programului de achiziții.
Pe lângă platformele de zbor, lupta financiară se duce pe software. Pentagonul a separat complet contractul pentru aeronavă de contractul pentru sistemul de pilotaj autonom. Companii precum Anduril, Collins Aerospace și Shield AI concurează pentru dezvoltarea sistemului de inteligență artificială care va dicta deciziile tactice ale dronelor. Această decizie permite Forțelor Aeriene să cumpere software-ul de la o companie și avioanele de la alta, evitând monopolul tehnologic și facilitând actualizări rapide ale algoritmilor de luptă.
Obiectivul tactic major al Forțelor Aeriene pentru următorii șase ani nu constă doar în recepționarea celor 500 de aeronave, ci în operaționalizarea întregului ecosistem. Logistica de sprijin, sistemele de comandă și control și algoritmii care decid modul în care inteligența artificială lansează rachete aer-aer (demonstrat deja într-un test cu o rachetă AIM-120 în iulie 2026) trebuie validate.
Pentru a lupta la capacitate maximă într-un mediu cu bruiaj electronic intens, aceste aeronave trebuie să fie capabile să ia decizii de luptă fără asistență continuă din partea operatorilor umani.
