Republica Moldova: Un contingent al Armatei Naționale începe misiunile în Kosovo

contingent_republica_moldova_misiune_in_kosovo_3_29920300
Contingentul Armatei Naţionale, detaşat în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo, a demarat executarea activităţilor specifice în aria de responsabilitate.

Potrivit comandantului contingentului, locotenent-colonel Ion Godoroja, militarii moldoveni sunt implicaţi în misiuni de pază şi apărare a obiectivelor de importanţă deosebită, inclusiv a Mănăstirii Decane, de asigurare a securităţii bazei „Camp Vilaggio Italia" din Pech, şi de patrulare a zonei de operaţii. Totodată, grupul de genişti cercetează terenul pentru depistarea şi identificarea muniţiilor rămase în sol din timpul războiului, informează Ministerul Apărării din Republica Moldova.

Locotenent-colonelul Godoroja a specificat că în luna decembrie, ofiţerii şi subofiţerii moldoveni au fost instruiţi de colegii lor din Ungaria, Croaţia, Italia şi SUA, la compartimentul controlul mulţimii (fire phobia), evacuarea răniţilor cu elicopterul şi conducerea tehnicii militare.

Contingentul KFOR-10, detaşat în Kosovo în luna decembrie 2018, este format din 41 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti, un pluton de 33 de infanterişti şi un ofiţer de stat major. Aceştia se vor afla în Kosovo timp de şase luni.


Sursă foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova

(w670)


(w670)

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close