Republica Cehă ia în considerare achiziționarea de tancuri Leopard 2A7+

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tanc german Leopard 2A7+.Sursa Foto: Krauss-Maffei Wegmann (KMW).
Tanc german Leopard 2A7+.Sursa Foto: Krauss-Maffei Wegmann (KMW).

Armata cehă avansează planurile de achiziționare a unor noi tancuri Leopard 2A7+, după recenta achiziție a Leopard 2A4, precizeaza publicatia Defense News. Anul trecut, Republica Cehă a donat Ucrainei tancurile sale T-72M pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei în lupta împotriva invaziei ruse.

În timp ce tot mai multe state europene se pregatesc sa livreze tancuri Leopard către Ucraina, Republica Cehă face demersuri pentru achiziționarea noilor tancuri Leopard 2A7+. Forțele Terestre Cehe testează acum primul dintre cele 14 tancuri Leopard 2A4 pe care Republica Cehă urmează să le obțină de la Germania.

Anul trecut, Republica Cehă a donat Ucrainei tancurile sale T-72 de concepție sovietică pentru a sprijini lupta împotriva invaziei ruse. În cadrul așa-numitului program "Ringtausch", Berlinul a decis să furnizeze un lot de tancuri Leopard 2A4 catre Praga pentru a permite armatei cehe să își păstreze capacitățile de luptă și să înlocuiască armele sovietice învechite cu echipamente occidentale.

Praga spune că trecerea de la T-72 la Leopard 2A4 va pregăti Forțele Armate Cehe pentru achiziționarea de noi Leopard, așa cum a sugerat ministrul ceh al apărării, Jana Černochová. În luna mai a anului trecut, politicianul a declarat că Cehia ar putea cumpăra până la 50 de tancuri în versiunea 2A7+ din Germania.

"Leopardurile 2A4 ne vor pregăti pentru cel mai modern Leopard în versiunea 2A7", au precizat Forțele Armate Cehe.

Conform Ministrului ceh al Apărării, cele 13 tancuri Leopard 2A4 urmează să fie livrate la baza militară cehă din Přáslavice, în partea de est a țării, până la sfârșitul acestui an. 

Achiziția celor 50 de Leopard 2A7+ de către Republica Cehă va contribui, de asemenea, la crearea unei noi brigăzi blindate, în conformitate cu dezvoltarea militară a forțelor armate cehe.

Dezvoltat de conglomeratul german de apărare Krauss-Maffei Wegmann (KMW), Leopard 2 A7V este versiunea îmbunătățită a tancului Leopard 2A7, deja furnizat Forţelor Terestre Germane.

În momentul de față, producătorul german de armament, Krauss-Maffei Wegmann, lider european în fabricarea vehiculelor blindate de luptă cu propulsie pe şenile sau pe roţi, modernizează tancurile Leopard 2A7 aflate în serviciul Bundeswehr sau al altor Forțele Armate din Europa.

Ministerul Apărării din Germania a comandat anterior 104 tancuri Leopard 2 A7V de la Producătorul german de armament, Krauss-Maffei Wegmann (KMW), care vor fi livrate armatei germane până la sfârşitul anului 2023.

Armamentul principal al Leopard 2A7+ este format dintr-un tun cu țeavă lisă L55 / L44 de 120 mm, care poate trage toate munițiile standard NATO de 120 mm. Pe turela este o instalată o staţie de arme FLW 200 controlată de la distanță, care poate fi înarmată cu o mitralieră de 7,62 mm și cu lansatoare de grenade de 40 mm

Leopard 2A7+ este motorizat cu un motor diesel MTU MB 873 care dezvoltă 1.500 CP. Tancul poate atinge o viteză maximă pe șosea de 72 km/h și are o autonomie maximă de 450 km.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel