Rebelii houthi au doborât o dronă a Arabiei Saudite

Eduard Pascu |
Data publicării:

Forțele rebelilor houthi de apărare aeriană au doborât un vehicul aerian fără pilot (UAV) aparținând coaliției militare conduse de Arabia Saudită care zbura peste orașul Jizan în sud-vestul Arabiei Saudite, au declarat vineri surse locale, transmite agenția iraniană de știri Tasnim.

Sistemele de apărare aeriană ale armatei yemenite și ale comitetelor populare au reușit să doboare drona saudită peste orașul Jizan vineri, a informat rețeaua de televiziune în limba arabă al-Masirah.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate Yemenite, generalul de brigadă Yahya Saree, a declarat că forțele vor continua să folosească capacitățile de apărare pentru a proteja spațiul aerian al țării din Peninsula Arabică.

Din martie 2015, Arabia Saudită și unii dintre aliații săi arabi efectuează atacuri aeriene mortale împotriva mișcării Houthi Ansarullah, în încercarea de a restabili puterea fostului președinte Abd Rabbuh Mansour Hadi, un aliat apropiat al Riadului.

Cifrele oficiale ale ONU spun că mai mult de 15.000 de persoane au fost ucise în Yemen de când a început campania de bombardament condusă de Arabia Saudită.

Războiul saudit a afectat peste șapte milioane de copii în Yemen, care se confruntă acum cu o amenințare serioasă de foamete, potrivit cifrelor UNICEF. Peste 6.000 de copii au fost fie uciși, fie au suferit răni grave din 2015, a declarat agenția ONU pentru copii. Situația umanitară din țară a fost, de asemenea, agravată de focarele de holeră, poliomielită și rujeolă.

Vezi și: Rebelii houthi au doborât un elicopter Apache al Arabiei Saudite (Video)

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel