Războiul din Georgia. Merkel, sprijin în favoarea ”integrității teritoriale”

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse
Anul 2008-Invadarea Georgie de către trupele armatei ruse

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat joi, la Tbilisi, sprijinul în favoarea 'integrităţii teritoriale' a Georgiei, la zece ani după războiul între Rusia şi Georgia ce a fost urmat de recunoaşterea de către Moscova a celor două republici separatiste georgiene, Osetia de Sud şi Abhazia, informează AFP şi dpa. 

'La precedenta mea vizită în Georgia, cu zece ani în urmă, am solicitat retragerea trupelor ruse', a evocat Merkel, care a vizitat această ţară din Caucazul de Sud în august 2008, la câteva zile după încheierea 'războiului de cinci zile' dintre Moscova şi Tbilisi. 

Astăzi, 'desigur, îmi reafirm sprijinul pentru integritatea teritorială a Georgiei', a subliniat cancelarul german într-o conferinţă de presă în cursul vizitei la Tbilisi, cu trei zile înaintea înaintea împlinirii a zece ani de la recunoaşterea de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei. 

Potrivit dpa, Angela Merkel a spus că se pronunţă în favoarea catalogării Georgiei ca ţară de origine sigură, ceea ce ar face mai dificil pentru ca solicitanţii de azil georgieni să fie recunoscuţi ca refugiaţi în Germania. De la liberalizarea vizelor UE pentru Georgia, Germania a înregistrat o creştere a numărului de cetăţeni din această ţară din Caucazul de Sud care cer refugiu pe teritoriul german. Dar numărul georgienilor care primesc într-adevăr statut de refugiat în Germania este mic, a adăugat Merkel. 

Războiul de cinci zile

Rusia şi Georgia s-au confruntat în august 2008 într-un scurt război de cinci zile, după ce Tbilisi a lansat o operaţiune militară sângeroasă în Osetia de Sud, teritoriu separatist prorus, care ieşise de sub controlul autorităţilor georgiene în anii 1990. 

Un acord de pace negociat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy a permis să i se pună capăt conflictului, dar Moscova a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei, unde menţine de atunci o puternică prezenţă militară. 

Vineri, Angela Merkel se va deplasa în Armenia, iar sâmbătă în Azerbaidjan, în special pentru a lansa un apel la o 'soluţie paşnică prin consens' la conflictul între cele două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, care îşi dispută controlul asupra regiunii separatiste Nagornîi Karabah, potrivit serviciului de presă al cancelarului german.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel