Război Siria. Turcia, ”forță de ocupație”. ”Încălcări grave ale drepturilor omului”

siria_80828700
Cunoscuta organizaţie neguvernamentală din domeniul drepturilor omului Amnesty International a solicitat joi Turciei să pună capăt 'încălcărilor grave ale drepturilor omului' la Afrin, fost bastion al unei miliţii kurde în nordul Siriei, acuzând Ankara că 'închide ochii' la abuzuri, informează AFP.

Într-un raport dat publicităţii în noaptea de miercuri spre joi, organizaţia afirmă că locuitorii Afrinului 'îndură numeroase încălcări ale drepturilor omului, comise în majoritatea cazurilor de grupuri paramilitare siriene, echipate şi înarmate de Turcia'.

'Aceste încălcări, la care forţele armatei turce închid ochii, vizează arestări arbitrare, dispariţii forţate, confiscare de bunuri şi jaf', enumeră ONG-ul în raportul său.

Forţele turce, susţinute de grupuri de rebeli sirieni echipaţi şi instruiţi de Ankara, au preluat controlul asupra regiunii Afrin în luna martie după o ofensivă militară de două luni, care a antrenat exodul a zeci de mii de persoane.

Denumită 'Ramură de măslin', această operaţiune a vizat alungarea din Afrin a Unităţilor de apărare a poporului (YPG), o miliţie kurdă sprijinită de către Washington, dar considerată drept 'teroristă' de către Ankara.

Chiar dacă autorităţile turce neagă că ar viza populaţia civilă, mai multe zeci de civili au fost ucişi în urma bombardamentelor turce în cursul ofensivei respective, conform Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Ankara a dat asigurări

Ankara a asigurat în martie că va ancheta mărturiile despre jafuri la scară largă comise de grupuri paramilitare siriene, aliate ale Turciei, în timpul preluării controlului asupra Afrin.

Potrivit Amnesty, militari turci şi combatanţi sirieni aliaţi au 'rechiziţionat şcoli' la Afrin, împiedicând mai multe mii de elevi să-şi continue studiile.

'Ofensiva şi ocuparea de către armata turcă au exacerbat şi mai mult suferinţa locuitorilor din Afrin, afectaţi deja de conflictul sângeros', declară Lynn Maalouf, directorul pentru Orientul Mijlociu al Amnesty, citată în raportul respectiv.

În raportul său, Amnesty International solicită Ankarei 'să pună capăt fără întârziere încălcărilor', apreciind că Turcia, ca 'forţă de ocupaţie', este responsabilă de securitatea locuitorilor din Afrin şi de menţinerea ordinii din această regiune a Siriei. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close