Război Siria. Rusia-Turcia-Iran, summit tripartit. Întâlnire decisivă

Darius Muresan / 07 sep 2018 / 17:48
Siria, zonă de conflict
Siria, zonă de conflict

Preşedintele iranian Hassan Rohani a afirmat vineri că SUA trebuie să-şi înceteze prezenţa militară în Siria, în timp ce şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan este ''extrem de iritat'' de politica americană în ţara vecină aflată în război, iar liderul rus Vladimir Putin consideră că regimul de la Damasc ''are dreptul'' să preia controlul întregului teritoriu naţional sirian, relatează Reuters, AFP şi DPA.

Cei trei lideri s-au întâlnit vineri la Teheran pentru a decide soarta provinciei siriene Idlib (nord-vest), ultimul mare bastion al opoziţiei active faţă de regimul lui Bashar Al-Assad. Moscova şi Teheranul susţin regimul de la Damasc, iar Ankara este de partea rebelilor.

Potrivit AFP, care citează date ale ONU, circa trei milioane de locuitori trăiesc în provincia Idlib şi în câteva enclave insurgente în provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia. Aproape jumătate dintre ei sunt persoane strămutate.

''Prezenţa ilegală şi interferenţa Americii în Siria, care a dus la continuarea insecurităţii în ţară, trebuie să înceteze imediat'', a declarat Rohani la începerea reuniunii, potrivit televiziunii de stat iraniene, citată de Reuters.

Iranul transmite că bătălia va continua

Rohani a precizat că bătălia în Siria va continua până când militanţii vor fi daţi afară din întreaga ţară, în special din Idlib, dar că orice operaţiune trebuie să evite pierderile în rândul civililor.

''Combaterea terorismului la Idlib este o parte inevitabilă a misiunii ce constă în reinstaurarea păcii şi a stabilităţii în Siria'', a subliniat preşedintele iranian.

Potrivit lui Rohani, Iranul a intrat în conflictul din Siria ''numai la invitaţia guvernului sirian''. ''Doar cooperarea cu guvernul legitim sirian este eficientă, iar alte opţiuni doar vor înrăutăţi situaţia'', a adăugat el, criticând decizia SUA şi a unor ţări europene de a-i sprijini pe rebeli.

''Obiectivul nostru este încetarea războiului civil, precum şi întoarcerea în ţară a refugiaţilor şi schimbul de prizonieri'', a mai spus Rohani, făcând apel în acelaşi timp la ajutor, notează DPA.

Turcia se consideră ”extrem de iritată”

La rândul său, Erdogan a afirmat că Turcia este ''extrem de iritată'' de sprijinul SUA faţă de o organizaţie ''teroristă'' în Siria. În opinia sa, Washingtonul încearcă să permanentizeze prezenţa miliţiei kurde siriene YPG la est de fluviul Eufrat.

Erdogan este de părere că o ofensivă împotriva Idlib ar provoca ''o catastrofă, un masacru şi o dramă umanitară''. ''Nu vrem deloc ca Idlib să se transforme într-o baie de sânge'', a declarat preşedintele turc, citat de AFP.

Turcia şi-a atins capacitatea de a prelua refugiaţi, a afirmat Erdogan, semnalând astfel reticenţa Ankarei de a mai admite migranţi pe teritoriul său în cazul unui aflux de persoane din Idlib. În Turcia sunt deja circa 3,5 milioane de refugiaţi sirieni, precizează Reuters.

Prin urmare, Erdogan a făcut apel la un armistiţiu în Idlib, dar Putin se opune.

''Guvernul sirian are dreptul de a prelua sub controlul său totalitatea teritoriului său naţional, şi trebuie să facă acest lucru'', a declarat la rândul său Putin, citat de AFP.

Preşedintele rus a acuzat ''elementele teroriste din Idlib de continuarea provocărilor, a raidurilor cu ajutorul dronelor şi a bombardamentelor''. ''Nu putem ignora (...) Trebuie să soluţionăm împreună această problemă'', a adăugat el.

Intervenţia militară rusă începută în 2015 în sprijinul regimului a schimbat total datele războiului în Siria, readucându-l pe poziţie pe preşedintele Bashar Al-Assad, care se afla până atunci în dificultate faţă de rebeli.

Discuții după încheierea summitului

La încheierea summitului, Putin a declarat că a discutat cu omologii săi iranian şi turc ''măsuri concrete pentru stabilizarea, pe etape, a zonei de dezescaladare în Idlib, care prevede îndeosebi posibilitatea, pentru cei care sunt dispuşi la dialog, de a ajunge la un acord''.

Potrivit unui comunicat oficial, Iranul, Turcia şi Rusia au convenit vineri la Teheran să soluţioneze soarta provinciei rebele siriene Idlib ''în spiritul de cooperare ce caracterizează procesul de la Astana'', lansat de către cele trei ţări pentru a încerca să readucă pacea în Siria.

Poziții diferite

În scurtul lor summit de la Teheran, cei trei lideri s-au menţinut pe poziţiile lor: Rohani şi Putin au insistat asupra necesităţii de a continua ''lupta împotriva terorismului'' în Siria, limitând pe cât posibil pierderile în rândul civililor, iar Erdogan a cerut ''un armistiţiu'' la Idlib.

În timp ce comunitatea internaţională se teme de o catastrofă umanitară fără egal de la izbucnirea, în 2011, a conflictului sirian în caz de asalt al trupelor loialiste masate în jurul Idlib, cei trei lideri nu au convenit asupra unui armistiţiu.

Ei au respins însă ''orice tentativă ce duce la fapte împlinite în teren sub pretextul luptei împotriva terorismului şi şi-au exprimat hotărârea de a se opune proiectelor separatiste ce vizează subminarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Siriei'', se mai spune în comunicat, potrivit AFP.

Articole Recomandate


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2018 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.24