Război Siria. Primele imagini de după atacul asupra orașului Khan Shaykhun

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Agenția de știri ANNA a dat publicității imagini surprinse în timpul și după atacul forțelor siriene ale lui Bashar al-Assad susținute de Rusia în provincia Idlib. 

Luptele pentru cucerirea orașului Khan Shaykhun au durat mai bine de o săptămână. Chiar și așa, cea mai mare parte a provinciei Idleb şi părţi din provinciile învecinate Alep, Hama şi Latakia se află în continuare sub controlul jihadiştilor, la 8 ani de la declanşarea războiului.

Regiunea Idleb, dominată de gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Cham (HTS, fostă ramură siriană a Al-Qaida) şi care mai adăposteşte şi alte câteva grupări rebele, a devenit, de la sfârşitul lunii aprilie, ţinta bombardamentelor aproape zilnice ale forţelor militare ale regimului de la Damasc, susţinute de aliatul său rus.

De câteva zile, acestea au avansat pe teren, ajungând la Khan Shaykhun, localitate situată pe o autostradă importantă, care traversează provincia Idleb, legând Damascul de Alep, două oraşe aflate sub controlul forţelor guvernamentale.

Luptătorii jihadişti şi rebelii opun o "rezistenţă feroce" forţelor regimului sirian de la Damasc şi au recurs la atacuri sinucigaşe pentru a stăvili înaintarea acestora, a mai precizat directorul ONG-ului care dispune de reţea extinsă de surse în Siria.

De la sfârşitul lunii aprilie, cel puţin 1.400 de luptători jihadişti şi rebeli şi peste 1.200 de luptători ai armatei siriene şi-au pierdut viaţa în luptele din provincia Idleb.

Declanşat în 2011, războiului din Siria s-a soldat până acum cu 370.000 de morţi, provocând strămutarea a milioane de locuitori. 

 

 

Vezi și: Război Siria. Bombardamentele aviației ruse au făcut alte noi victime printre civilii din Siria

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel