Război Siria, discuții SUA-Rusia. Controlul armelor și rolul Iranului, pe agendă

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, se va întâlni săptămâna viitoare la Geneva cu omologul său rus, Nikolai Patruşev, cu privire la controlul armelor şi rolul Iranului în conflictul sirian, a anunţat joi un reprezentant al administraţiei americane, citat de Reuters. 

Această reuniune este o urmare a controversatului summit organizat în iulie la Helsinki între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin. 

Donald Trump şi-a atras critici pentru că a spus că nu are motive să creadă propriile sale servicii de informaţii mai mult decât pe şeful Kremlinului cu privire la problema unei presupuse ingerinţe ruseşti care l-ar fi putut ajuta să câştige alegerile prezidenţiale în 2016. 

Foarte puţine detalii au fost furnizate de Casa Albă despre discuţiile ţinute între patru ochi de Trump cu Putin, dar reprezentantul administraţiei a informat despre o listă de teme evocate de cei doi conducători. 

Potrivit lui, subiectul cel mai important al summitului a fost războiul din Siria, în special rolul Iranului în acest conflict şi situaţia umanitară în ţară. 

Trump şi Putin au convenit că iranienii trebuie să părăsească Siria, dar Rusia consideră aceasta ca o sarcină dificilă, a continuat acelaşi oficial al Casei Albe. 

De la sfârşitul întrevederii sale cu Putin, Donald Trump i-a pus la curent în 15 minute pe secretarul de stat Mike Pompeo şi pe ambasadorul american în Rusia, Jon Huntsman despre conţinutul discuţiilor, a mai spus el. 

Reprezentantul administraţiei americane a subliniat că Trump i-a spus lui Putin că orice ingerinţă rusă în alegerile americane trebuie stopate în 2018, în timp ce alegeri la jumătatea mandatului sunt prevăzute în noiembrie în SUA. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel