Rachete ATACMS și F-16 pentru Ucraina, o chestiune de timp. RUSI: Șansele ca războiul să se încheie în 2023 sunt mici

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: US Air Force
Foto: US Air Force

Există șanse mici ca războiul să se încheie în acest an și este foarte probabil ca acesta să continue cel puțin anul viitor, potrivit cunoscutului think tank britanic Royal United Services Institute (RUSI), care elaborează analize de apărare și securitate.

Ucraina cere în continuare arme, în timp ce solidaritatea euroatlantică rămâne puternic coagulată în jurul Grupului de peste 50 de state din ”Formatul Ramstein”.

Totuși, reacția statelor NATO la agresiunea Federației Ruse este doar o acțiune graduală, prin care se răspunde la ceea ce face Rusia pe frontul de luptă.

Ezitarea de a trimite avioane de luptă sau rachete cu rază lungă nu va face decât să prelungească războiul.

În mod paradoxal, statele occidentale acționează în propriul dezavantaj, deoarece (la fel ca și în cazul tancurilor) întârzie o decizie privind livrările unor arme care, în mod aproape sigur, vor primi undă verde în următoarele luni.

 

Contraofensiva ucraineană trebuie sprijinită puternic

Directorul adjunct al Royal United Services Institute (RUSI), profesorul Malcolm Chalmers, arată că Occidentul ar trebui să sprijine contraofensiva ucraineană în următoarele luni.

”Pentru că este necesar să ne asigurăm că Kievul este bine poziționat pentru a duce un război lung, pentru că șansele ca războiul să se încheie anul acesta sunt destul de mici”, a declarat el pentru BBC.

El spune că nici Ucraina, nici Rusia nu au un avantaj în acest moment.

În ceea ce privește recentele succese rusești, el a avertizat că Rusia este departe de cucerirea pe scară largă despre care s-a discutat la începutul ofensivei.

”Rusia pierde o mulțime de soldați și echipament și adevărata întrebare este cât timp pot menține ofensiva”, a spus el.

 

Olanda și Danemarca nu își vor trimite Leopard 2 în Ucraina

 

În acest context, Olanda și Danemarca anunță că nu vor livra Ucrainei tancuri Leopard 2 de fabricație germană, a informat cotidianul german Die Welt.

Ambele guverne au răspuns prin purtătorii de cuvânt că nu sunt dispuse să furnizeze tancuri Leopard 2 Ucrainei. 

Premierul olandez Mark Rutte a declarat mai devreme că țara sa va furniza Ucrainei un total de 18 tancuri Leopard 2, închiriate din Germania. Cu toate acestea, guvernul olandez i-a spus recent lui Die Welt că livrarea nu mai este planificată și că decizia a fost luată în acord cu Berlinul.

Deși, conform ultimelor informații, nu vor livra Ucrainei tancurile pe care le păstrează în arsenalul lor, Olanda și Danemarca au promis asistență financiară pentru repararea a 100 de tancuri Leopard 1 din depozitele germane.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel