R. Moldova corectează o nedreptate istorică. Limba română va deveni limba oficială a statului, așa cum prevede și Declarația de Independență

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata Națională. Sursă foto: Sursă foto: Ministerul Apărării din Republica Moldova
Armata Națională. Sursă foto: Sursă foto: Ministerul Apărării din Republica Moldova

Un proiect de lege înregistrat în Parlament de deputații fracțiunii PAS ar putea corecta o nedreptate istorică. Documentul prevede modificarea articolului din Constituție cu privire la limba de stat. Mai concret, în legea supremă a Republicii Moldova ar urma să apară sintagma „limba română”. 

Proiectul de lege urmează să implementeze decizia din 2013 a Curții Constituționale, care a decis că textul Declarației de Independență primează în fața Constituției. În Declarația de Independență limba de stat este cea română.

„Având în vedere că interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice, iar actele Curții Constituționale prin care se interpretează un text constituţional au putere de lege şi sunt obligatorii, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova, precum și fiind dată obligația de a implementa considerentele exprimate în Hotărârea Curții Constituționale nr. 36/2013 privind interpretarea articolului 13 alineatul (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova”, menționează autorii proiectului de lege, citat de portalul Deschide.md.

 

Așa-zisa „limbă moldovenească” va fi înlocuită cu limba română

 

Astfel, sintagmele „limba moldovenească, limba de stat, sau limba oficială”, la orice formă gramaticală din actele legislative vor fi substituite cu noțiunea „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. De asemenea, se constată drept desuet textul „funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alineatul (1) din Constituţia R. Moldova.

„În scopul executării prezentei legi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția Resurse Informaționale Juridice va asigura în Sistemul informațional „Registrul de stat al actelor juridice” operarea modificărilor ce se impun în sensul prezentei legi, în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituția Republicii Moldova”, mai scriu autorii.

Menționăm că proiectul în cauză vine să armonizeze legislația cu deciziile Curții Constituționale a R. Moldova, care a stabilit în 2013 că Declaraţia de Independenţă prevalează asupra Constituției și că noțiunea de limbă română, care se regăsește în textul Declarației de Independență, trebuie transpusă în Constituție.

„„Limba română ca limbă de stat” şi “reintroducerea alfabetului latin” sunt primele incluse în enumerarea din Declaraţia de Independenţă a “elementelor de identificare” ale statului, rezultând, în mod evident, că aceste elemente au fost considerate esenţiale în definirea identităţii constituţionale a noului stat şi a populaţiei acestuia, fiind puse alături, de exemplu, de drapelul, stema şi denumirea oficială a statului, având un rol cheie în sistemul valoric creat prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”, se menționează în nota informativă a proiectului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel