Putin neagă războiul cibernetic al Rusiei împotriva SUA și spune că ar accepta un schimb de prizonieri

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este "grotesc" să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA, într-un interviu acordat canalului de televiziune NBC, ce a fost difuzat luni înaintea întâlnirii cu omologul său american Joe Biden la Geneva, relatează Agerpres, citând France Presse. Totodată, președintele rus s-a declarat deschis unei posibile propuneri a unui schimb de prizonieri între țara sa și SUA.

"Am fost acuzaţi de tot felul de lucruri", în special "ingerinţă în alegeri" şi "atacuri cibernetice", a spus Putin, susţinând că "nici măcar o dată, ei (cei care acuză) nu s-au obosit să prezinte vreo dovadă". "Sunt surprins că nu am fost încă acuzaţi că am provocat mişcarea Black Lives Matter", a exclamat ironic şeful statului rus, citat de publicaţia independentă rusă Meduza.

Mai multe mari companii, cum ar fi gigantul mondial al cărnii JBS sau operatorul celei mai mari conducte de petrol din SUA, Colonial Pipeline, au fost recent victime ale unor atacuri cibernetice de tip ransomware atribuite unor grupuri de hackeri cu sediul în Rusia.

La începutul lunii iunie, Joe Biden a declarat că nu exclude posibile represalii împotriva Rusiei după atacul cibernetic la adresa JBS, iar Casa Albă a afirmat că va aborda îngrijorările americane referitor la războiul hibrid dus de Moscova prin intermediul atacurilor informatice în cadrul întâlnirii din 16 iunie, prima dintre cei doi preşedinţi.

 

Posibil schimb de prizonieri între Rusia și SUA



În acest interviu acordat, preşedintele rus a vorbit şi despre un posibil schimb de prizonieri între Rusia şi SUA, arătându-se deschis faţă de o astfel de posibilitate. "Da, da, da, desigur", i-a răspuns Putin jurnalistului NBC care l-a întrebat despre un posibil schimb între doi americani încarceraţi în Rusia - Paul Whelan şi Trevor Reed - şi ruşi aflaţi în detenţie în SUA.

Fost subofiţer al Marine Corps, Paul Whelan era agent de servicii de securitate al unui grup american de piese auto de schimb când a fost arestat la Moscova în decembrie 2018, apoi condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare sub acuzaţia de spionaj.

El i-a cerut recent lui Joe Biden să organizeze un schimb de prizonieri pentru a obţine eliberarea sa, spunând că este victima "diplomaţiei ostaticilor" într-un interviu acordat CNN.

Trevor Reed a fost condamnat în iulie 2019 la 9 ani de închisoare pentru agresarea, în stare ebrietate, a doi poliţişti.

Familiile a doi ruşi încarceraţi în SUA - traficantul de arme Viktor Bout şi pilotul rus acuzat de trafic de cocaină, Konstantin Iaroşcenko - au cerut la rândul lor eliberarea acestora.

 

Putin a fost întrebat și de Aleksei Navalnîi



Întrebat despre cazul opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, a cărui situaţie îngrijorează comunitatea internaţională, Putin a reiterat că acesta nu va fi "tratat mai rău decât oricine altcineva".

"Noi nu avem acest obicei de a ucide pe cineva", a răspuns Putin la întrebarea jurnalistului NBC, care l-a întrebat dacă a ordonat asasinarea lui Aleksei Navalnîi, criticul nr.1 al Kremlinului.

Într-o anchetă comună efectuată de The Insider, Bellingcat şi CNN, cu participarea publicaţiei Der Spiegel, jurnaliştii au ajuns la concluzia că un grup de opt agenţi ruşi având legătură cu Institutul de criminalistică al FSB (Serviciul Federal de Securitate) s-ar afla în spatele otrăvirii lui Navalnîi. În anchetă sunt aduse probe concrete în această privinţă.

Putin, care în declaraţiile sale publice evită să-i spună pe nume lui Aleksei Navalnîi, a evitat să garanteze că acesta va ieşi în viaţă din închisoare, notează Meduza, o publicaţie de opoziţie declarată "agent străin" de autorităţile ruse. "Nu preşedintele ia astfel de decizii în această ţară", a spus Vladimir Putin, reiterând că "el" (Navalnîi) "va fi tratat nu mai rău decât oricine altcineva" în închisoare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel