Putin, întrevedere cu Trump. Consilierul pentru securitate SUA, la Moscova

putin_trump_19044700
Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, John Bolton, intenţionează să se deplaseze săptămâna viitoare la Moscova, pentru a pregăti o posibilă întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, informează joi Interfax şi Reuters. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat joi această vizită a lui John Bolton şi scopul ei. 

Marţi, Peskov declara că deocamdată nu există planuri pentru o întrevedere între Vladimir Putin şi Donald Trump înainte de summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc în perioada 11-12 iulie la Bruxelles. 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat la 10 iunie că este pregătit să se întâlnească cu omologul său american "imediat" ce Donald Trump va fi pregătit pentru un summit între cei doi lideri. El a adăugat că nu a discutat cu Donald Trump despre locul în care ar putea avea loc o astfel de întâlnire. "Este doar o chestiune tehnică", a estimat el. "Este important ca întâlnirile de acest tip, atunci când au loc, să aibă un conţinut concret", a adăugat Putin.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close