Punct de observare aflat sub comanda Armatei Turciei, încercuit de trupele lui Assad în Siria

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Forţele regimului sirian au încercuit luni un post de observare turc în provincia Idlib (nord-ves).

"Forţele regimului au încercuit postul de observare turc Al-Surman după ce au eliberat mai multe oraşe şi sate" în apropierea oraşului-cheie Maarrat al-Numan, în sud-estul provinciei Idlib, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Armata turcă este desfăşurată în 12 posturi de observare în regiunea Idlib în baza unui acord încheiat în septembrie 2018 între Moscova, aliat al regimului sirian, şi Ankara, sprijinitor al rebelilor, pentru a evita o ofensivă a puterii de la Damasc în regiune.

Acordul prevede instituirea unei "zone demilitarizate", cu o lăţime de 15 până la 20 de kilometri, pentru a separa zonele guvernamentale de teritoriile rebelilor şi jihadiştilor, în provincia Idlib, dar şi în regiunile învecinate Alep, Hama şi Latakia.

Acordul a oferit un scurt răgaz ultimului mare bastion rebel şi jihadist din Siria, dominat de Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostă aripă a organizaţiei Al-Qaida) şi unde trăiesc trei milioane de persoane.

 

Al doilea post încercuit de forțele lui Assad

 

Cu toate acestea, nu a împiedicat o ofensivă de amploare a armatei siriene, sprijinită de aviaţia rusă, între sfârşitul lui aprilie şi sfârşitul lui august în regiune, în cursul căreia peste o mie de civili au fost ucişi, potrivit OSDO, şi 400.000 de persoane deplasate, potrivit Naţiunilor Unite.

În pofida unui armistiţiu anunţat de Moscova la sfârşitul lui august, raidurile s-au intensificat în ultimele săptămâni şi peste 280 de civili şi-au pierdut viaţa de la acea dată, amintește Agerpres.

Postul de observare Al-Surman este al doilea încercuit de forţele regimului în câteva luni. În august, cel din localitatea Morek, în nordul provinciei Hama, a fost încercuit şi forţe turce se află în continuare în interior.

Turcia este, de asemenea, prezentă în nord-estul Siriei, după o ofensivă desfăşurată în octombrie pentru a îndepărta forţele unei miliţii kurde de frontiera sa.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel