Primul vânător de mine britanic pe care l-a cumpărat România e tot mai aproape țară. Cap compas, portul militar Constanța

Darius Muresan |
Data publicării:
Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, în drum spre portul militar Constanța. Foto: Forțele Navale Române
Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, în drum spre portul militar Constanța. Foto: Forțele Navale Române

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” execută, în această perioadă, marșul de dislocare spre portul militar Constanța.

Potrivit Forțelor Navale Române, nava va ajunge la jumătatea lunii decembrie în portul Constanța.

Amintim că nava a executat pe 15 noiembrie manevra de ieșire din șantierul naval Babcock din portul scoțian Rosyth, iar, în perioada 6-9 decembrie, a executat o escală de refacere a capacității în portul italian Cagliari.

Până în prezent, vânătorul de mine a executat escale în porturile Le Havre, Franța, La Coruna și Malaga, Spania, și a parcurs, în siguranță, peste 3.000 de mile marine, în ciuda condițiilor hidrometeorologice nefavorabile din Oceanul Atlantic și Golful Biscaya.

Totodată, potrivit Forțelor Navale  Române, marinarii militari de la bord execută, în drumul spre casă, și exersarea rolurilor privind activitățile de asigurare a vitalității navei, de comunicații, de lansare ambarcațiuni, de realimentare pe mare și de remorcaj.

În această perioadă, având în vedere situația de securitate din zona de responsabilitate, Forțele Navale Române execută permanent două operații de monitorizare a traficului maritim, în vederea luptei împotriva pericolelor de navigație, și de asigurare a securității la granița fluvială din nordul Deltei Dunării, iar vânătorul de mine M 270 va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor aflate în derivă în Marea Neagră.

Astfel, prin intrarea vânătorului de mine în compunerea Divizionului 146 Nave Minare-Deminare, acesta va reprezenta o capabilitate esențială în vederea furnizării de stabilitate în bazinul pontic, obiectiv de importanță majoră, atât pentru țările riverane Mării Negre, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică. Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” este comandat de locotenent-comandorul Denis Giubernea și are un echipaj format din 40 de marinari militari.

 

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, prima din cele două astfel de nave achiziționate de România din Marea Britanie

 

2. Vânătorul ... (vanator-de-mine-fortele-navale-romane_98757800.jpg)

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” este comandat de locotenent-comandorul Denis Giubernea și are un echipaj de bază format din 40 de marinari militari.

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, fost HMS Blyth în Marina Regală Britanică, este primul dintre cele două vânătoare de mine prevăzute să fie livrate prin acordul de tip guvern la guvern, încheiat între România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, este o navă militară interoperabilă cu structurile NATO, face parte din clasa Sandown, are un deplasament de 600 de tone, lungimea de 52,5 metri, lățimea de 10,9 metri, pescajul de 2,3 metri și este dotat cu capabilități de luptă contra minelor marine (MCM).

În valoare totală de 150.000.000 de euro (fără TVA), programul „Vânător de mine” va crește capacitatea Forțelor Navale Române de a acționa eficient pentru contracararea pericolului de mine actual, în scopul protejării căilor de navigație și a infrastructurii critice din zona de responsabilitate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel