Prezentă la Belgrad, Merkel anunță că Serbia și statele din Balcanii de Vest mai au un drum lung de parcurs până la aderarea la UE

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării din Serbia
Sursă foto: Ministerul Apărării din Serbia

Statele din Balcanii de Vest mai au un drum lung de parcurs până să adere la Uniunea Europeană, însă scopul Germaniei este ca ele să ajungă acolo, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenției Agerpres, care citează agenția internațională Reuters.

Într-o conferinţă de presă la Belgrad cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, Merkel a spus că este în interesul statelor membre ale UE ca ţările din Balcanii de Vest să adere la blocul comunitar.

"Mai este un drum lung de parcurs până când Serbia şi celelalte ţări din regiune pot deveni membri ai Uniunii Europene, aşa cum este obiectivul nostru comun", a afirmat Merkel.

"Noi, cei care suntem deja membri ai Uniunii Europene, ar trebui să nu uităm că există un interes geostrategic absolut de a include aceste ţări în Uniunea Europeană", a adăugat cancelarul german.

Merkel a declarat anterior că vede cele şase ţări din Balcanii de Vest - Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo - ca viitoare membre ale UE.

CITEȘTE ȘI analiza profesorului Florin Cristescu, în exclusivitatea pentru DefenseRomania, despre Spațiul ex-iugoslav în procesul de aderare la Uniunea Europeană

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel