Presa din Spania: Statele Unite ar putea să renunţe la orice sprijin militar oferit Europei

S.I. Catalin |
Data publicării:
Tanc american Abrams. Foto: U.S. Army
Tanc american Abrams. Foto: U.S. Army

Statele Unite ar putea să renunțe la orice sprijin militar oferit Europei în cazul în care Uniunea Europeană nu va oferi acces companiilor americane la contractele din domeniul Apărării, susține ziarul spaniol El Pais.

Statele Unite ar fi cerut Uniunii Europene să ofere accesul la comenzile ei militare, în caz contrar, Bruxelles riscă să rămână fără sprijinul militar american în condiţiile "ameninţărilor ruseşti", a precizat ziarul spaniol El Pais. Potrivit publicaţiei, ultimatumul a fost înaintat de Washington pe 22 mai, în timpul întrevederii la care au participat reprezentanţii UE şi Michael Murphy, reprezentantul Casei Albe pentru relaţiile cu Bruxelles-ul.

,,Când va izbucni criza şi apărarea voastră se va prăbuşi, cetăţenii voştri nu vor fi impresionaţi de faptul că armele procurate vor fi doar din ţările europene", ar fi declarat un oficial american, citat de ziarul spaniol. Nemulţumirea americanilor este legată şi normele viitorului Fond European pentru Apărare (FED) şi proiectelor din cadrul Cooperării structurate permanente în probleme de secrutiate şi apărare a statelor UE (PESCO).

În opinia SUA, noile norme europene în domeniul proprietăţii intelectuale, transmitere a tehnologiilor şi controlul asupra exportului vor împiedica participarea întreprinderilor americane la contractele UE, scrie El Pais.

,,Dacă limbajul legislaţiei în domeniul FED şi normelor PESCO nu se va schimba, UE va trebui să facă o alegere", a subliniat Murphy. Potrivit publicaţiei, diplomatul american a pus Europa în faţa unei alegeri: să-şi asigure de sine stătător securitatea frontierelor Uniunii Europene sau să-şi consolideze potenţialul militar din contul NATO. În acelaşi timp, reprezentantul Casei Albe a reamintit că Rusia „are frontiere fizice cu UE şi reprezintă o ameninţare fizică directă pentru statele-membre".

De asemenea, Murphy i-a prevenit pe diplomaţii europeni că „orice criză importantă în Europa va avea nevoie de reacţia SUA, Canadei, Marii Britanii şi Norvegiei". Acest ajutor al aliaţilor ar putea să nu vină, în cazul în care susţine Washingtonul, planurile militare ale UE vor duce la situaţia în care armamentul lor nu va putea funcţiona împreună, scrie ziarul.

,,S-ar putea ca trupele noastre să fie mai puţin compatibile şi nu vor mai putea lupta împreună", a conchis oficialul american. Potrivit unor surse ale Comisiei, escaladarea presiunii Washingtonului vine pe fondul accelerării pregătirilor pentru lansarea Fondului European de Apărare, cu un buget de 13.000 de milioane de euro între 2021 şi 2027, precum şi selecţia primelor 34 de proiecte Pesco, de la drone la elicoptere.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel