Presa britanică, după incidentul cu drona MQ-9: Rusia a fost aproape de șase ori de a declanșa un război direct cu NATO

su-27-mq-9-reaper_01877500
Avion rusesc Su-27 și dronă americană MQ-9 Reaper. Foto: The War Zone
Incidentul înregistrat în urmă cu câteva zile în Marea Neagră, care s-a soldat cu prăbușirea unei dronei americane de tip MQ-9 Reaper, continuă să aibă o rezonanță largă în Occident. Astfel, presa britanică, dă vina pe Rusia pentru doborârea dronei și reamintește faptul că nu este pentru prima dată când acțiunile armatei ruse puteau provoca un conflict global.

Mai multe publicații britanice, care fac referire la cercetările RAND Corporation din SUA, semnalează alte cinci cazuri când militarii ruși ar fi putut provoca un război prin imprudența lor.

Una dintre cele mai terifiante acțiuni ale comandanților ruși a avut loc, potrivit presei britanice, în timpul crizei rachetelor din Caraibe, din anul 1962. Atunci, un distrugător american, aflat în zona coastelor Cubei, a observat un submarin nuclear sovietic și a aruncat o serie de bombe de adâncime în direcția acestuia. Ca răspuns, căpitanul submarinului a ordonat să se pregătească o torpilă cu încărcătură nucleară, însă adjunctul acestuia l-a convins cu greu să nu o lanseze.

Următorul incident provocator a avut loc în anul 2014. Pe 10 aprilie, distrugătorul american Donald Cook naviga pașnic în apele Mării Negre, când pe cer a apărut o pereche de bombardiere de front rusești de tip Su-24. Vârful aripii unuia dintre acestea a trecut la numai 30 de picioare de navă. După acest incident, 27 de marinari americani au scris rapoarte pentru trecerea în rezervă. Departamentul de Stat al SUA a recunoscut faptul că echipajul distrugătorului Donald Cook a fost demoralizat după întâlnirea cu bombardierele rusești.

Un alt incident ambiguu s-a produs în 2018. Un avion de vânătoare rusesc a trecut cu viteză mare direct prin fața unui avion american de cercetare de tip EP-3. Apoi, aceeași manevră riscantă a fost făcută și pentru a doua oară.

În sfârșit, încă două cazuri au fost înregistrate în anul 2020. Într-unul dintre ele, nave de luptă ale Federației Ruse au fost filmate de două ori trecând la câțiva metri de nave ale Marinei SUA aflate pe mare deschisă.

În cel de-al doilea caz, două avioane de vânătoare rusești de tip Su-27 au efectuat o manevră cu simularea unui atac asupra unui bombardier nuclear american B-52 deasupra Mării Negre. Acestea au zburat de mai multe ori la 100 de picioare de aeronava americană, aflată în spațiul aerian internațional.

Potrivit experților militari britanici, incidentul recent cu drona americană din Marea Neagră putea avea consecințe de amploare.

“Incidentul cu drona putea reprezenta un moment de cotitură, ce putea duce Occidentul la o confruntare directă cu Rusia”, a spus expertul britanic în apărare Robert Clarke.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close