Informații diferite din Portugalia. Nu toată escadrila de F-16 a României va fi modernizată la Aerostar Bacău

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Forțele Aeriene Române
Sursă foto: Forțele Aeriene Române

Forțele Aeriene Române și-au completat escadrila de F-16 după ce săptămâna trecută cel de-al 17-lea avion de vânătoare a ajuns în țara noastră din Portugalia. 

Azi, Baza 86 Aeriană 'Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă', din Borcea a găzduit ceremonia de recepţie şi intrare în dotarea Forţelor Aeriene Române a ultimei aeronave F-16 Fighting Falcon din lotul de cinci. În acest moment, oficial, Escadrila 53 Vânătoare de F-16 a ROAF este completă.

Și, potrivit MApN, în următoare perioadă avioanele vor trece la o nouă configurație. 

În prezent, toate cele 17 aeronave au aceeași configurație, respectiv M.5.2R.

Citând din comunicatul MApN: „întreaga flotă de 17 aeronave urmând a fi modernizată la standardul M6.XR de către Aerostar Bacău, operator economic desemnat drept Centrul de mentenanță pentru aeronavele F-16 din dotarea Armatei României, care va asigura, pe lângă modernizare, și mentenanța aeronavelor”.

Însă Forțele Aeriene Portugheze vin cu mai multe detalii despre trecerea la configurația M6. Aflăm de pe site-ul Forțelor Aeriene din Portugalia că există trei etape în contractul cu ROAF. Prima a fost livrarea, urmând upgrade-ul.

 

Potrivit portughezilor, două F-16 ale României vor trece la noua configurație în Portugalia, 15 la Aerostar Bacău

 

Doar că, potrivit portughezilor, nu toate cele 17 avioane vor fi modernizate la noua configurație la Aerostar Bacău. Primele două  vor trece la noua configurație în Portugalia, la Baza Aeriană Monte Real 5.

Sursa citată precizează că modernizarea se va desfășura în perioada 2023-2024 și portughezii vor oferi asistență tehnică personalului din România care după modernizarea primelor două aparate la configurația M6 vor efectua lucrările pentru celelalte 15 avioane de vânătoare la Aerostar Bacău.

Notă: Precizăm că DefenseRomania a solicitat punctul de vedere al MApN pentru a confirma informația. În momentul în care vom primi un răspuns din partea instituției îl vom publica integral

În 2013 România  a semnat un contract pentru livrarea a 12 avioane de vânătoare F-16 Fighting Falcon din Portugalia. Aeronavele sunt second hand, dar modernizate de OGMA. Primul lot a fost livrat în 2016 și 2017. Ulterior, România a semnat un nou contract pentru al doilea lot de aeronave F-16, în număr de cinci, tot din Portugalia. ROAF este al treilea deținător al avioanelor, după SUA și Portugalia.

CITEȘTE ȘI: Modernizarea întregii escadrile de F-16, un test pentru industria din România. Avioanele vor trece la o nouă configurație

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel