Polonia vrea o demonstrație de forță militară în fața Rusiei. România, invitată și ea să participe la manevrele care sunt un răspuns la mișcările militare ruse

romania-armata-armata-romana-fortele-terestre_77083600
Photo source: Forțele Terestre Române
Răspunsul Poloniei la manevrele ruso-belaruse Vest-2025 (Zapad-2025), care vor avea loc în septembrie, va consta în organizarea de exerciții militare NATO de amploare, pe teritoriul polonez. 

Acest lucru a fost declarat de președintele Poloniei, Andrzej Duda, miercuri (25.06.2025) la Haga, Olanda, într-o declarație după încheierea summitului NATO. Informația a fost transmisă de corespondentul din Varșovia al agenției slovace de presă TASR, citând o știre de la agenția PAP.

Polonia a invitat toate statele NATO, inclusiv România pentru a participa la demonstrația de forță militară în fața Rusiei

2. Sursă foto... (armata-romaniei-soldati-millitari_15833400.jpg)

Sursă foto: MApN

Duda a spus că manevrele alianței din Polonia vor avea loc în același timp cu exercițiul Zapad. El a precizat că a discutat această inițiativă cu ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care i-a confirmat că au fost trimise invitații tuturor statelor membre NATO și că interesul pentru participare este considerabil. Președintele și-a exprimat așteptarea ca Polonia să primească o reprezentare largă a forțelor aliate.

În același timp, cel mai înalt oficial constituțional al Poloniei a amintit că, după exercițiile anterioare Zapad, Rusia a început un război împotriva Ucrainei. Prin urmare, el a subliniat necesitatea de a demonstra disponibilitatea și determinarea de a-și apăra propriul teritoriu. “Astăzi este necesar să arătăm foarte clar disponibilitatea noastră, puterea noastră, faptul că nu o luăm cu ușurință, că suntem fermi și că stăm aici și suntem gata să ne apărăm teritoriul”, a spus el.

Mai departe de granița NATO. Belarusul mută exercițiile cu Rusia mai adânc în interiorul țării

3. Manevre mi... (rusia-belarus_66044600.png)

Manevre militare ruso-belaruse. Sursă foto: Ministerul Apărării din Belarus

Duda a comentat, de asemenea, decizia Ministerului Apărării din Belarus de a muta exercițiile Zapad-2025 mai adânc în interiorul țării. Potrivit acestuia, distanța lor față de granițele NATO și Uniunii Europene, precum și o posibilă reducere a domeniului de aplicare, ar putea însemna un semnal pozitiv - că nici Rusia, nici Belarus nu au intenții agresive.

Anterior, ministrul Apărării, Kosiniak-Kamysz, a anunțat că răspunsul Poloniei la exercițiul Zapad va fi așa-numitele exerciții de nivel divizie, care includ majoritatea soldaților și unităților unei formațiuni tactice mari. Componenta principală va fi Divizia 18 Mecanizată, care are până la câteva zeci de mii de soldați.

În ceea ce privește Ucraina, Duda a spus că toți liderii de la summitul de la Haga au declarat fără echivoc necesitatea sprijinului său suplimentar. El a subliniat că Rusia nu trebuie să câștige acest război și că vede viitorul Ucrainei în comunitatea transatlantică. “Am spus foarte clar că Rusia nu poate câștiga acest război, că viitorul Ucrainei - cred cu tărie în acest lucru - este un viitor transatlantic”, a adăugat el. Duda și-a exprimat, de asemenea, încrederea că președintele ales, Karol Nawrocki, va continua politica actuală în relația cu Ucraina.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close