Pentagonul anunță că Armata SUA e pregătită să lupte „chiar și din această seară” împotriva Coreei de Nord

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, în cadrul unei declarații, a afirmat că US Army e pregătită să lupte „chiar și din această seară” împotriva Coreei de Nord. Declarația șefului Pentagonului vine în contextul amenințărilor pe care le-a făcut sora lui Kim Jong-Un, liderul de la Phenian.

Lloyd Austin, șeful Pentagonului și Antony Blinken, șeful diplomației americane, au efectuat un turneu în Japonia și Coreea de Sud pentru a evidenția preocupările SUA cu privire la riscurile generate de China și Coreea de Nord în regiune. 

Aceștia s-au întâlnit cu omologii lor de la Tokio și Seul.

Vizita înalților diplomați americani a stârnit nemulțumire în China și în Coreea de Nord. 

În cursul zilei de ieri, după ce SUA și Coreea de Sud au reluat exercițiile militare întrerupte în urmă cu aproape un an din cauza pandemiei de COVID-19, șeful Pentagonului a răspuns unor amenințări venite din Coreea de Nord. Potrivit New York Post, Lloyd Austin a avertizat că Armata SUA e pregătită să „lupte chiar și din această seară”.

El a mai adăugat că procesul reluării exerciților militare va consolida alianța cu Coreea de Sud.

Afirmația șefului Pentagonului vine în contextul în care sora lui Kim Jong-Un a amenințat în cursul acestei săptămâni SUA și Coreea de Sud în oficiosul partidului. Ea a dat un „sfat noii administrații Biden” care în opinia ei „încearcă să răspândească mirosul de praf de pușcă în țara noastră”, atenționând Washingtonul să nu apeleze la acțiuni care i-ar perturba somnul, dacă noua Administrație Biden dorește să „doarmă liniștit în următorii patru ani”.

Amintim că Seulul a fost de acord cu o majorare cu 13,9% a contribuţiei sale la găzduirea pe teritoriul său a celor aproximativ 28.500 de militari americani în 2021, cea mai mare creştere anuală în aproape două decenii.

În jur de 28.500 de militari americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud pentru a contribui la apărarea împotriva vecinului nord-coreean. Războiul din Coreea dintre anii 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel