Prim-ministrul ungar Viktor Orban - cunoscut pentru declarațiile sale anti-ucrainene și politicile pro-Putin - își prezintă visele sub forma unei analize imparțiale și ne anunță că situația e clară: Ucraina pierde, Rusia câștigă.
Discursul lui Orban seamănă izbitor cu propaganda Kremlinului, mai ales dacă adăugăm și predicțiile de tip Baba Vanga ale premierului ungar, conform cărora am putea asista la ultimul buget al UE.
În timpul unei întâlniri cu alegătorii din orașul Kötcse, Orbán și-a demonstrat încă o dată poziția „intransigentă” față de statalitatea ucraineană. Prim-ministrul ungar a declarat, printre altele, că „divizarea Ucrainei a început deja”.
„Zona rusească există deja; dezbaterea actuală se referă doar la câte regiuni ar trebui să cuprindă”, a spus Orban, citat de Magyar Nemzet. Potrivit acestuia, Ucraina este împărțită în trei părți: „zona rusească, zona demilitarizată și zona vestică”.
Apropo de Baba Vanga, trebuie menționat că toate ”predicțiile” Babei Vanga apar abia după anii ’90, în presa rusă, nu în arhive bulgărești. Pachetul de predicții ”pro-Rusia” (URSS va fi restabilită; Rusia, singura superputere) este, cel mai probabil, fabricat de autori ruși pentru a sprijini ideea de Rusia eternă și neînvinsă.
Ultimul buget al UE, ”predicțiile” lui Orban
Prim-ministrul ungar a atacat, de asemenea, liderii UE și europeni pentru „o conducere slabă”.
Orbán a citat, printre altele, date economice care indică o pondere mai mică din PIB a țărilor europene în comparație cu Statele Unite. Conform datelor pe care le-a citat, „UE a reprezentat 25% din producția economică globală din 2008, în timp ce Statele Unite au reprezentat 23%”.
”Astăzi, proporțiile sunt inversate – americanii sunt responsabili pentru 27%, iar europenii pentru doar 17%”, a subliniat șeful guvernului ungar.
Orbán a zugrăvit o viziune apocaliptică în care „Uniunea Europeană se află într-o stare de colaps”. Potrivit lui, „ dacă această stare continuă, organizația va putea aproba un buget doar pentru încă șapte ani”.
”Acesta va fi ultimul buget al UE dacă nu va exista o schimbare radicală”, a concluzionat Orban.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News