Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat la 30 de zile de detenţie

S.I. Catalin |
Data publicării:

Principalul opozant faţă de Kremlin, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat luni la 30 de zile de detenţie pentru o manifestaţie neautorizată care a avut loc în ianuarie, condamnare ce îl va împiedica să conducă luna viitoare o altă manifestaţie antiguvernamentală planificată, împotriva reformării sistemului de pensii din Rusia, informează Reuters şi AFP.

Navalnîi, care a fost arestat de poliţie sâmbătă lângă casa sa, a fost declarat vinovat de încălcarea legislaţiei privind protestele, pentru conducerea şi organizarea unui marş stradal la Moscova, în 28 ianuarie, în pofida refuzului autorităţilor de a-l autoriza.

Potrivit Reuters, Aleksei Navalnîi a declarat în faţa tribunalului că autorităţile l-au închis pentru ofensă adusă autorităţilor, la şase luni după acel eveniment, pentru a-l împiedica să participe la protestul planificat pentru 9 septembrie, împotriva planului guvernului rus de a majora vârsta de pensionare.

Navalnîi dorea să organizeze manifestaţii în numeroase oraşe din Rusia la 9 septembrie împotriva extrem de impopularului proiect de reformare a sistemului de pensii. Opozantul a criticat dur proiectul de reformă ce ar urma să majoreze vârsta de pensionare. O opoziţie neobişnuită la o măsură susţinută de preşedintele Vladimir Putin a fost exprimată de asemenea printr-o petiţie online în care se cerea anularea reformei, petiţie ce a strâns 2,9 milioane de semnături.

Aleksei Navalnîi şi-a multiplicat în ultimele luni manifestaţiile pentru a face presiune asupra Kremlinului, după ce a calificat drept ilegale alegerile prezidenţiale din 18 martie, câştigate fără surpriză de Vladimir Putin.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel