Nou atac cu drone iraniene asupra Ucrainei, în noaptea de vineri. Alerta aeriană, activă pentru partea de est a țării

3333_28944900
În seara zilei de vineri, 17 martie, a fost anunțată o alertă aeriană într-o serie de regiuni de est și nord ale Ucrainei .

Potrivit unor canale Telegram, dronele de tip Shahed au fost lansate de ruși ”din direcția Primorsko-Akhtarsk a Teritoriului Krasnodar”, zonă aflată la est de strâmtoarea Kerci. 

Administrația militară a regiunii Kiev a avertizat despre amenințarea atacurilor cu drone.

"Regiunea Kiev! Amenințare cu atacul cu drone. Facem apel la rezidenți să rămână în locuri sigure până la sfârșitul semnalului de "alerta aeriană". Aveți grijă de voi și de cei dragi!" - a declarat Administrația Militară Regională Kiev.

Oficialii ucraineni confirmă că apărarea aeriană operează în regiune și cer populației să păstreze embargoul informațional și să nu distribuie pe rețelele de socializare activitatea apărării aeriene și consecințele loviturilor inamice.

Potrivit UPravda, canalele Telegram raportează despre activitatea apărării aeriene în regiunile Cernihiv și Kiev. De asemenea, alerta aeriană a început în regiunile Zaporijia (20:44) și Dnipropetrovsk (20:59).

De la ora 21:20, a fost anunțată o alertă aeriană și în regiunile Poltava, Harkov, Cernihiv, în capitala Kiev și regiunea Kiev. La 21:39 - și în Jîtomîr.

Șeful Biroului Președintelui, Andri Yermak, a mai scris în Telegram: "Balalaikele sunt doborâte de forțele de apărare aeriană. Dar nu ignorați alarma".

Nu sunt informații cu privire la iminența un nou val de atacuri cu rachete. În ultima perioadă, se pare că Federația Rusă a folosit dronele iraniene pe post de ”momeli”, pentru a încerca să repereze punctele din care lovește apărarea antiaeriană ucraineană

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close