Nicolae Ciucă, la învestirea în funcția de ministru Apărării: Armata română își va îndeplini datoria sacră de apărare a țării

armata_romana_95029700
Armata României
În urmă cu puțin timp a avut loc ceremonia de învestire a lui Nicolae Ciucă în funcţia de ministru al apărării naţionale.

La ceremonia au participat fostul ministru Gabriel Leș, ministrul Nicolae Ciucă, primul ministru Ludovic Orban și Klaus Iohannis, președintele României.

Ministrul Nicolae Ciucă a subliniat în discursul său importanța parteneriatelor strategice cu NATO, SUA și Uniunea Europeană și a dat asigurări că va face tot pentru a concretiza ”capabilitățile prin care Armata română își va consolida statutul de încredere în rândul NATO și UE”.

Redăm discursul ministrului Nicolae Ciucă în cadrul ceremoniei de învestire:

„Suntem perfect conștienție de responsabilitatea și tot ceea ce însamnă parcursul de acum înainte astfel încât să ne îndeplinim datoria pe care o avem stabilită prin Constituție. (...) Avem o echipă care se bazează pe tot ceea ce înseamnă spiritul de camaraderie și încredere. Pe tot ce înseamnă dedicare profesională, spirit de sacrificiu, realism. Astfel încât ceea ne-am asumat să înfăptuim în baza a ceea ce ni s-a alocat 2% din buget. Să putem să concretizăm prin capabilități prin care Armata română să-și consolideze statutul de încredere în rândul NATO, UE și de asemenea în parteneriatele strategice pe care Armata le are.

De regulă se folosește expresia 'pe trei piloni'. Ne bazăm pe statutul nostru de țară membră NATO, țară membră a Uniunii Europene și pe parteneriatul strategic cu Statele Unite. Aș adăuga încă un pilon: ne bazăm pe noi înșine domnule președinte (n.r. - președintele Klaus Iohannis, prezent la ceremonia de învestire). Așa cum ne place să recunoaștem de fiecare dată de la 14 ani, creștem și ne formăm împreună. Și am convingerea că tot împreună vom duce la capăt misiunea pe care ne-am asumat-o. (...) Închei domnule președinte prin a vă asigura că Armata română va face tot ceea ce îi stă în putință să își îndeplinească datoria sacră de apărare a țării, să-și îndeplinească îndatoririle ce recurg din statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene”, a precizat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close