Navalnîi demarează din închisoare o campanie anti-Putin și război. Opozantul rus are pe rol procese politice care îi pot aduce încă 30 de ani de detenție

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursă foto: Alexei Navalnîi Facebook
Sursă foto: Alexei Navalnîi Facebook

Un tribunal rus a decis luni desfăşurarea cu uşile închise a unui nou proces în care este inculpat opozantul încarcerat Alexei Navalnîi, care a anunţat în aceeaşi zi că lansează o "campanie electorală" pentru a-i convinge pe cetăţenii ruşi să se ridice împotriva războiului din Ucraina şi împotriva preşedintelui Vladimir Putin, relatează Agerpres, care citează Reuters şi CNN.

"Astăzi începe un nou proces, care va adăuga mult la sentinţa deja primită. Dar nu vreau să folosesc această zi pentru a stârni simpatie faţă de mine sau faţă de alţi deţinuţi politici. Vreau să îndemn pe toată lumea la acţiune şi să folosesc această zi pentru a anunţa un proiect nou, foarte important. O mare maşină de comunicare. O maşină a adevărului. Nu doar că dorim să o facem, dar o vom face pentru a ne uni forţele în lupta împotriva minciunilor lui Putin şi ipocriziei Kremlinului", afirmă opozantul într-o declaraţie difuzată de susţinătorii săi.

"Vom desfăşura o campanie electorală împotriva războiului. Şi împotriva lui Putin. Exact aşa. O campanie lungă, tenace, epuizantă, dar fundamental importantă, prin care vom întoarce oamenii împotriva războiului", adaugă Navalnîi.

În această campanie, continuă el, colaboratorii săi vor efectua sondaje telefonice, vor comunica cu cetăţenii ruşi prin messenger şi prin "reţelele de socializare controlate de Kremlin" pentru a-i convinge în final pe cetăţenii ruşi să se ridice împotriva războiului pe care Rusia l-a pornit anul trecut contra Ucrainei.

Navalnîi se află în închisoare din ianuarie 2021, când a fost arestat pe aeroportul din Moscova, la întoarcerea din Germania, unde fusese tratat după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok. Condamnat deja pentru fraudă şi încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată după o condamnare anterioară, el ispăşeşte o pedeapsă cumulată de 11 ani şi jumătatea de închisoare, în condiţii severe de detenţie într-un penitenciar de înaltă securitate. Cu toate acestea, Navalnîi transmite de acolo cu regularitate mesaje publice împotriva preşedintelui Putin.

El riscă acum încă 30 de ani de închisoare într-un proces în care este acuzat de constituirea şi finanţarea unei organizaţii "extremiste". Instanţa a aprobat luni cererea procurorului ca acest proces să se desfăşoare cu uşile închise, fără accesul presei şi al publicului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel