NATO urmează să trimită încă o navă militară în Marea Neagră

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Ambasadorul ucrainean la NATO, Vadim Pristaiko, a anunţat că o navă militară olandeză, aflată în fruntea unei grupări navale permanente a Alianţei, intenționează să intre în Marea Neagră, potrivit Rador.

Diplomatul a menţionat că navele militare străine sunt tot mai frecvente în Marea Neagră. Pristaiko a explicat că prevederile Convenției de la Montreux, care reglementează transportul maritim internațional în strâmtorile Mării Negre, limitează numărul și tonajul navelor militare care nu aparțin țărilor din jurul Mării Negre şi stabilesc foarte clar perioada de staţionare a acestora.

Din acest motiv, subliniază diplomatul ucrainean, Alianţa Nord-Atlantică a recurs la principiul rotației, când unele nave sunt înlocuite cu altele.

Totodată, Vadim Pristaiko a subliniat că navele NATO nu vor intra şi în Marea Azov, pentru că este un proces complicat în ceea ce priveşte pătrunderea navelor militare în acea zonă, cauzat de faptul că apele nu sunt suficient de adânci, dar şi pentru că Moscova nu va da acordul ca NATO să intre în Marea Azov.

„Eu nu văd de ce NATO ar merge la provocări. În principiu, NATO nu intenţionează să provoace pe cineva şi mai ales Rusia", a adăugat oficialul ucrainean pe postul de televiziune 112 Ucraina, citat de KyivPost.

Amintim că Statele Unite ale Americii au trimis, pe 6 ianuarie, nava de război americană USS Fort McHenry în Marea Neagră.

Ajungerea USS Fort McHenry ,,confirmă angajamentul nostru colectiv pentru securitatea în Marea Neagră și legăturile noastre puternice cu aliații NATO și partenerii din regiune", a transmis vice-amiralul Lisa Franchetti, comandantul Flotei a VI-a.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel